E pe ţeavă…

A cincea continuare a Trilogiei este aproape gata ş-o s-o public până duminică inclusiv.

Arcul de Trifuf şi The Car-Car Store

În cursul zilei de astăzi, a avut loc un accident rutier în intersecţia Arcului de Triumf. Într-una dintre maşini, se găseau trei fufe. Acum, monumentul se numeşte Arcul de Trifuf.

În zona Băneasa, a fost inaugurat, tot astăzi, un magazin de maşini la mâna a doua. Ideea numelui i-a venit proprietarului pornind de la dorinţa de a îşi face celebră căcăstoarea. Ca atare, a denumit magazinul “The Car-Car Store”.

SPG

Ca o completare la RPGs (role-played games), Constanin Schifirneţ & co. lansează SPGs (status-played games).

Publicitate şi relaţii publice

Site-ul acesta este un bun exemplu de publicitate - la Bergenbier - şi de relaţii publice, în sensul că militează pentru recunoaşterea oficială a Zilei Bărbatului.

Youtubizor

Noi, generaţia 2.0, am ajuns să renunţăm la televizor şi să ne uităm la youtubizor. Găseşti acolo cam tot ce se vede la TV, ba chiar mai mult şi poţi să comentezi. Nu mă refer numai la youtube.com, ci şi la trilulilu.ro, 220.ro şi care mai sunt. Ba chiar şi videos.yahoo.com şi videos.google.com.

Scrisei postul ăsta doar ca să introduc termenul de “youtubizor”. De ce aşa şi nu altfel? Pentru că Youtube e cel mai cunoscut site în domeniul publicării de filmuleţe pe Internet.

Noaptea defloratorilor de publicitate

Cum ar fi fost să se cheme aşa festivalul?

E un mic joc de sensuri. Cei prezenţi acolo cu reclame - echipele de publicitate, adică (nu mă refer doar la copywriteri şi art directori) - “deflorează” direcţii artistice în acest domeniu (descoperă noi direcţii de exprimare), aşa cum exploratorii “deflorează” pădurile virgine.

Totuşi, adepţii comunicării bidirecţionale în relaţii publice (simetrică sau asimetrică) n-ar fi de acord cu mine, explicând că numele propus de mine nu implică publicul, aşa cum cel cu “devoratorii” îi induce ideea că el, publicul, participă (intens, chiar) la fenomenul publicităţii, că este mai mult decât un privitor şi ascultător de reclame: că publicitatea nu doar îi trezeşte reacţia primară a devorării, ci îi şi permite să o manifeste liber.

Tot legat de primar: cei care i-au dat actualul nume festivalului ar argumenta că el vizează o nevoie primară a omului - anume, aceea de hrană. Acelaşi argument l-aş folosi şi eu: numele propus de mine de asemenea are ca ţintă o nevoie primară a omului - nevoia de sex - şi, în plus, orgoliul de a dezvirgina.

Dacă voi ajunge organizator al festivalului, sau dacă măcar voi avea ocazia să iau legătura cu unul dintre organizatori, voi propune acest nume.

Învăţăturile lui Nea Goe de pe peron în Basarab către fiul său, Codoşie

- Chiar dacă nu mă vei putea admira până îţi va ieşi pe nas, vreau să ştii următorul lucru: într-o lume prognatică (da, auzişi bine: prognatică), nu vei putea ajunge cep decât dacă ştii să şopteşti “reviriment” mai încet decât un papagal vorbitor îmbibat cu absint. Sau să fii din comuna Blindaţi.

Nu e evident?

Continuare a Trilogiei (4)

Printzu’, după cum am spus, îl privea pe Ion cel din catafalc cu ochi înceţoşaţidelacrimi.com, în sensul că durerea lui era la fel de mare ca acoperirea domeniului .com: era o durere mondială. “Mondială” sincer vorbind, iar nu cu aluzie la porecla de Bercea Mondialu’ pe care Mircea The Witness i-o dăduse Plodului în vremurile statuisto-mochetiste. Mihai avu pentru un moment pe figură o expresie a unor sentimente amestecate: un început de râs sălbatic, amestecat cu o încruntare ce reprima râsul, dar şi cu o oarecare melancolie. Stelu’ se gândea cum ar fi fost dacă, printre oamenii de la priveghi, s-ar fi găsit şi Psihedelicul. “Ar fi fost destul de probabil, bă Ioane”, gândea Pârtzu’ Întunericului în clipa ceea, “ca priveghiul tău să se fi transformat în… mâncare de spanac” (adică într-o bătaie de joc). “Da, bă, Noxule… Psihedelicu’ mai mult ca sigur nu s-ar fi abţinut şi ar fi început un stand-up comedy show, chiar aici, la căpătâiu’ tău. Poate chiar te-ar fi făcut personaj de film - aşa, mort, cum eşti… Poate, Ioane… dacă nu l-ar fi atins senilizarea… Greu e, bă, clăparule, cu bătrâneţile ăştea…” Şi Mishu lăsă să-i iasă un oftat uşor ca firul ce mângâie fusul de “la revedere”, atunci când se desprinde de pe el.

- Îl vedeţi pe-ăsta? Ăsta o să ne-ngroape pe toţi… rânji cineva, arătând spre Mishu. Şi aici, Printzu’ se întoarse cu ştaif spre vorbitor - aşa, ca Al Pacino (cu un aer monumental în neajutorarea lui)… deşi fără să vrea:

- Eh, acu’, şi tu, Bogdane… A murit Vali, a murit Ion… Eu cât s-o mai duc?

- Bă… nu ştiu, da’ de-atunci, de pe scenă, când te-ai dat tu mort, m-ai lăsat aşa, cu impresia că ai păcălit moartea şi că n-o să treacă pe la tine prea curând.

- O fi, mă, Ozzy… O fi…

The Prince mai stătu ce mai stătu, apoi se furişă pe uşa care scârţâi precum coardele chitarei Reghin atunci când Psihedelicul se apucase să înveţe primele acorduri (nu reuşise mare lucru, fiindcă avea un manual .pdf, dar, la 5 minute după ce învăţa un acord, se pomenea citind altceva). Mihai îşi puse basca pe cap şi plecă, uşor-uşor, la cimitirul unde aveau să-l îngroape pe clăpar. Afară, era un soare atât de… Johnson’s Baby, încât Plodu’ simţi nevoia să fedoneze ceva dintr-un cântec al Black Code-ului timpuriu: “I’ve seen people dying too young”… Johnson, adică numele firmei de cosmetice, nu al vocalistului AC/DC - şi aici Mishu îşi aduse aminte de formaţia australiană, cât de tare îi influenţase pe ei, martori şi nu numai, să încropească formaţia Deltamistic. Printzu’ zâmbi înduioşat atunci când îşi aminti ce îi povestise Psihedelicul: odată, la ronduri, primprejurul teatrului, Romy venise cu o chitară, îşi mutase ceasul pe mâna dreaptă şi începuse să gâdile a “Thunderstruck” gâtul instrumentului, uitându-se când la degete, când la ceas: “Uite, bă, aşa face Angus Young când se dă el şmecher”. Plodu’ se gândi cu tristeţe la Castela - ce avea să se facă ea acum, că Ion îşi luase lumea-n cap? Lumea cealaltă, adică. Femeia Noxului, oricâte bârfe ar fi ieşit pe seama ei, nu mai era de mult ţărancă: îi priise viaţa de oraş, chiar dacă se născuse din părinţi ogoreni prin definiţie, prin excelenţă şi prin excrescenţă (păreau răsăriţi din ogor ca tebanii din colţii monstrului). Pe urmă, lui The Prince îi veni în minte o altă imagine: Romy, Psihedelicul, Mike Nazarov şi Edy Talent (un pokemon pe care Mircea îl poreclise astfel după numele de scenă al unui manelist), tot acolo, la ronduri, încercând să pună pe muzică nişte versuri proaspăt scrise de Vali. Textierul, mai în gumă, mai în perios, se temea că o să moară tânăr, că n-o să apuce să vadă “scrisul istoriei”, cum zicea el, referindu-se la scrisul care apare la sfârşitul unui film. Ceilalţi începuseră să râdă, iar Romy îi dăduse un răspuns aşa, neaşteptat ca un refugiu montan:

- Bă… trăieşte repede, mori tânăr şi lasă în urmă un cadavru frumos.

Pe Mishu îl încercă un râs-plâns aşa, ca de sfârşit de trinitate martorească. Dar nu se opri decât ca să miroasă teiul:

- Bine e, bă, Noxule, să mori în mai…

De-astă-toamnă

Bă… nu ştiui ce titlu să-i pun postului ăstuia. Sunt versuri scrise în ultimele zile de stat în Craiova şi primele zile de cămin, în Bucureşti. Mulţumesc lui George Topârceanu (”Bivolul şi coţofana”) pentru prozodia primei şi celei de-a patra strofe.

Într-o casă mică, strâmbă, aşezată-n sohodol,

Sta un palicar sub pături, între viaţă şi formol.

În Vietnam fusese dânsul, şi-mpuşcase-n sus şi-n jos,

Dar malaria-l prinsese din pământul mlăştinos.

 

- Se vede, se umple, se-mbină aiurea

Un cer cu pendule aprinse fulgurea,

Cu naţii de pere. El vede securea

Suind pe apostol, zâmbind de-a-n-telurea.

 

Iubesc femeia lăptăreasă

Şi plombele cu amalgam

Şi starea mândră de melasă

Şi spovedanii cu tam-tam.

 

Între două tremuriciuri, omul gura deschidea,

Dară nu mut, ca un peşte, ci filosofii dădea.

Doftorul şi felceriţa, carele îl îngrijeau

L-auzeau cum bolânzeşte şi-ntre ei se sfătuiau.

 

- Băi, dacă ăsta, după-masă,

Scăpat va fi de-al bolii hram,

O să se vadă cum iau plasă

O cucuvaie şi-un dinam.

 

- Dinam? Ce legătură are?

- Dinamul pusu-i-a gând rău:

Să n-aibă far la pedalare,

Să cadă ca într-un ceas rău.

N-am idee dacă va continua.