Ion Clăparu’ n-a existat. Au existat doar nişte clape lungi, nişte chitare botezate, de el însuşi, „Elodia”, „Zenovia”, „Xenonia”, „Radonia” sau cum le-o mai fi numit el. N-a existat nici măcar vocea lui, dacă vreţi să ştiţi. Au existat, în schimb, vrafuri de note şi de tabulaturi, vrafuri de versuri scrise de te miri cine, au existat şi două-trei butoane pe pedala de distors… Câte-o Zambilică, câte-o Ango-Mango-Bango, care să viseze la Ioni verzi pe pereţi sau în cronici, întrebându-se dacă, în acele zapise, hrisoave, urice, ispisoace sau mai ştiu eu ce alte de istorii implantoace, Ionii cu pricina, neverosimili, acceptau sau cedau electroni.
Dar pentru că toate acestea trebuia să poarte un nume, au fost adunate în romanul martorilor. Suntem deja în mai, am promis că până în iunie îl termin, deci, mă fac luntre şi punte.
Pentru detalii, vedeţi http://www.poezie.ro/index.php/poetry/164683/index.html .
Strepezeala 