Driblingul lui Remus prin timp. Anticameră la visul demonic al lui Gabriel

A se vedea întâi asta: Preambul la visul demonic al lui Gabi Clocotici

Noi știm că sunt momente în care, tot stând undeva și asistând la ceva plicticos, aproape simți carnea dezlipindu-ți-se de tâmple cu un fâșâit de neoprit. Uneori te desprinzi din acel moment și te vezi aievea în urmă cu zeci de ani (când îți scrii doctoratul) sau câteva decenii mai târziu (când afli cu strângere de inimă despre iminenta căsătorie a unicului tău copil).

Noi știm că uneori ești preotul Remus-Gabriel Manoilă, poreclit Padre.

Prin însăși formația ta teologică, nu ai o viziune liniară asupra timpului, astfel încât ești conștient că, așa cum o scrisoare trimisă către textierul unei formații de ziua lui poate duce la apariția unei opere rock comparabile cu „Cantafabule”, la fel de bine altă scrisoare către același textier poate scoate la lumină altă bijuterie de album, ferecată cu lacăte ce se ascund unele în spatele altora, schimbându-și mereu locul, întocmai cum cele 45 de minute ale unei reprize se pot mișca haotic, precum niște fotbaliști demoralizați pe teren, scurgându-se vlaga din ei ca dintr-o mulțime țintuită în scaune, nevoită să asculte ucigătoarea conferință bolborosită a unui basarabean legată de teologia lui Newton, subiect tratat deja exhaustiv în lucrarea ta de doctorat și elogiată atât pe malul de teologie, cât și pe cel de filosofie.

Noi știm că uneori ești Sorin-Ionel Lungan (zis Tzontzo), recruiter în IT, pe care Remus își amintește să-l anunțe că Liverpool are meci în seara zilei respective.

Sunt culoare și culoare. Într-unul, picură ploaia lângă sala de conferințe a unei universități. În altul, se încalecă ecourile suporterilor cu cele ale fotbaliștilor pregătiți să intre pe teren. Într-un al treilea, se învolburează timpul. Într-un cu totul altul (dintr-un cămin studențesc), vibrează betonul sub tălpile cuiva.

Remus și Tzontzo cunosc perfect atât poziția camerei de unde se deschide ușa, cât mai ales felul de a călca al terțului: pasul și flatulația, pasul și flatulația. Unele sunt simple detunături (semne ale unei prozaice tăvi cu mici udate cu trei-patru beri), dar altele sunt umede ca sosurile șaormei antemergătoare.

Noi știm că uneori ești Valentin Busuioc, poreclit „Psihedelicul” și „Bardul” – impresarul și textierul formației Jeg Tzappeshlitz.

Există clipe în care degetul lui Remus se ridică: „Vine Bardu’!” Fața colegului de cameră Tzontzo se ascunde în palme. Jocul Football Manager în rețea este pus pe pauză.

Mâna și miasma deschid ușa. Gura recită versurile proaspăt scrise. Flatulațiile punctează cezurile. Când nu sunt burlești, versurile vorbesc despre deșertăciunea acestei lumi. Se întâmplă ca Remus să îi adreseze lui Vali îndemnul: „Beși de-aici!”, latinizat în: „Abflatulează!”

Câteodată, burlescul și angoasa se împletesc în versurile pentru formația ta.

Uneori, angoasa unei recente drame îl împinge pe Sorin Lungan până aproape de o convertire violentă.

Noi știm că alteori ești Norbert-Gabriel Clocotici, bateristul trupei Jeg Tzappeshlitz, și că ai trecut deja printr-o convertire violentă, pe care le-o povestești colegilor.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s