Păţăşti! sau O revoluţie de hipsteri (partea a patra)

A se vedea și: Păţăşti! sau O revoluţie de hipsteri (partea a treia)

Eu, doamnelor şi domnilor (mă scuzaţi că intervin, dar trebuie să vă faceţi o idee despre cum a mers campania prezidenţială a anului 2019), eu, pe-atunci, eram proaspăt reambalat (ah, dulce derivare parasintetică!) din jurnalist în consultant politic. Ba chiar în şef de campanie. Iar în această calitate, cu ocazia celei de-a treia conferinţe de presă, am făcut-o de Shetland.

Venise un consilier prezidenţial al lui Putin, se convorbise cu Călin Dăscălescu, iar la final era programată o conferinţă comună de presă. Rămăsese o jumătate de oră până să înceapă conferinţa, când Groaza s-a înfinţat în toată Majestatea Sa, tăioasă şi cristalizată cu mii şi mii de feţe: nu apăruse nici picior de jurnalist! Cu o presimţire tanatică suflându-mi în ceafă, m-am târât până la adresa de e-mail a partidului.

Ştim cu toţii că Tragedia este o fată bătrână cu un unchi în străinătate, care o vizitează de Sărbători, aducându-i cel mai preţios cadou cu putinţă: sânge de şcolar ochelarist nevinovat, cu cărare perfectă prin păr şi purtând şosete la sandale. Iar acel unchi se numeşte Previzibilul. Ei bine, în acel început de februarie al anului 2019, Previzibilul a făcut ca eu, Marian Paradescu, să nu fi trimis absolut nici unul dintre e-mailurile necesare. Că picase Internetul, că mă îmbătasem ca o suină, că, pur şi simplu, uitasem — scuze puteau fi multe.

Conştient nu atât că riscam să îmi pierd postul (plătit groscior din nişte bani moscoviţi, spălaţi din cine ştie ce trafic cu arme către te-miri-ce separatişti dintr-un imprevizibil colţ de republică ex-sovietică), m-am târât înapoi, dinspre LCD-ul laptopului către lămpile subordonaţilor mei din echipa de campanie:

— Stimaţi colegi, am bălegat-o pe mânecă! Luaţi pixuri, carneţele şi microfoane, sculaţi-i pe fotograf de pe budă, pe cameraman de pe femeia de serviciu şi pe ceilalţi de la barbut şi haideţi să înjghebăm o conferinţă de presă! Întrebările pentru Călin sunt: a), b), c), iar pentru rus sunt: asta, asta şi asta.

În momentul în care s-au deschis uşile, am crezut că Dăscălescu mă va pocni cu o formidabilă directă în figura alăturată (fiindcă aceasta deja îmi picase, iar acum încerca să se ridice): în sala de conferinţe, se găseau pe scaune cei şase oameni de campanie aflaţi atunci în sediu, plus şoferul, plus magazionerul, plus vânzătoarea de la bufet, plus femeia de serviciu (îmbujorată aidoma cameramanului, care, în picioare, focaliza pe cei doi politicieni). Iar fotograful, bietul, îşi orbise pântecăraia cu bliţul care, în acel moment, ar fi putut lumina până şi Groapa Marianelor. Iar la pupitrele vorbitorilor răsăriseră, de unde-de niciunde, două microfoane şi patru reportofoane.

— Pajalusta, gaspadin — putem începe.

N-am mai ştiut cum mă cheamă până după eveniment, când Călin m-a apucat de guler, m-a trântit pe un perete şi, cu ochii bulbucaţi de furie, m-a întrebat:

— Ce creierii mă-tii s-a întâmplat?

— Ă… Mblâ… Mă numesc Marian Paradescu, CNP 188…

— Bă!!! Unde a fost presa???

— Cred că… Deh — după cum vezi…

Au urmat două minute în care cel ce avea să devină primul „tictactor” al României postdecembriste m-a privit drept în ochi, fără vreun cuvânt, apoi a deschis gura:

— Ai un imens noroc că rusul nu s-a prins. Dacă nu ies preşedinte, îţi atârn pielea-n băţ! Dacă ies, te fac ministru.

(Şi iată-mă, trei ani mai târziu, ministru al Educaţiei Naţionale, după ce, doi ani de zile, îmi servisem ţara ca profesor de limba şi literatura română la un reputat colegiu naţional din Bucureşti, care, prin bunăvoinţa partidului, mă numise director adjunct.)

Conferinţa, până la urmă, a fost mediatizată onorabil: un comunicat trimis minuţios la toate redacţiile din baza noastră de date, cu tot cu poze şi filmări, însoţit ba de o şpăguţă ici din buzunarul propriu, ba de  un „vai, pisi, îţi stă senzaţional noul fond de ten” rostit colo, ba de o informaţie dată pe surse dincoace, ba de o promisiune voalată făcută în altă parte, legată de un post în viitorul guvern… La următoarea conferinţă, Călin Dăscălescu a venit cu un cuţit la el. A rămas curat.

Anunțuri

Un gând despre „Păţăşti! sau O revoluţie de hipsteri (partea a patra)”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s