O vrăjeală fugară a lui Vali pentru Veta

[De inserat aici, în pasajul ce se petrece în barul clujean unde fac cunoştinţă cei doi. Contextul, pe scurt: octombrie 2018, zece ani (pe 15 septembrie) de la moartea lui Richard Wright, clăparul de la Pink Floyd. Seară comemorativă într-un bar din Cluj-Napoca. Formaţia aniversa un an cu noul bassist, Mike Nazarov. Impresarul şi medicinista se observă reciproc, cântând simultan versurile de la „Poles Apart”, de pe „The Division Bell” (1994).]

 

— Tu eşti la Medicină? o întrebă Vali pe bruneta cea sâsâită.

— Da. De unde ştii? Mă vezi îmbrăcată-n alb, şi de-asta?

— Nu. Se citeşte pe faţa ta: senzualitate drapată de tragism.

— Ioi… Că doară n-or fi la fel tăte codanele de douăzeci de ani de ani!

Douăzeci de ani… Dumnezeule! Zigurate cu douăzeci de trepte răsăreau într-un deşert tărcat de urme de autocar, în deşertul lui de oltean pribeag, pripăşit şi el se mira cum prin locurile astea ce încă respirau a gotic, unde paloarea ogivelor era îndulcită doar de amintirea belgrădeană a lui Iancu…

Neah — teatralisme. E doar o fată într-un bar. O vrăjeală fugară ş-atât. Cheam-o mai bine s-audă istoriile lui Romi! Da, o să-şi strice impresia despre trupă, dar ce? Parc-ar fi prima! Arată-i-l pe Mike, acest muzeu militar pe două picioare. Sau pe Ion: şapte linguri de sirop şi doar una de apă.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s