Continuă preambulul cu ceva umor politic

Domnul Cepta nu a avut niciodată veleităţi didactice. Doamna Cepta, în schimb, da, iar în primul deceniu de catedră a primit ilustrate de mulţumire din cele mai neaşteptate locuri: de la Atacama şi Gobi până la Malvine şi Severnaia Zemlea. Laura, astfel, îşi confirma calitatea de specialist în dermatologie: discipolii ei luau exemplu de la cel mai întins organ al omului.

Pe la mijlocul anilor ’20, doctoriţa propunea un paliativ pentru epidermoliza buloasă, pe cât de revoluţionar, pe atât de circumspect privit la început, femeia atrăgându-şi porecla „Mengelaura”.

— Da, dragă, ce să spun… Li s-a defectat detectorul de locuri în care să mă pupe?

Că tot lucrau ea şi, mai ales, bărbatu-său cu proteina C reactivă, marker al inflamaţiei, replica de mai sus îi atrăsese dermatologei o mică bârfă de specialitate:

— Las-o, tu — nu vezi că duce lipsă de proteina H reactivă?

— Adică?

— Adică simţul umorului. Abia de mişcă acul.

Dar cârcotaşilor le-au îngheţat ironiile când, după patru luni de îndărătnicie şi birocraţie, Laura primea, în sfârşit, permisiunea de a îşi testa ideea (fireşte, cu acordul scris al bolnavilor sau al rudelor). Nişte ani mai târziu, aceleaşi zâmbete li s-au apropiat clevetitorilor de zero kelvini când testele doamnei Cepta au avut ca rezultat prelungirea speranţei de viaţă a bolnavilor în medie cu 20%.

Corneliu, de cealaltă parte, era un ilustru cardiochirurg şi, mai ales, behaviorist la el pe secţie. Prefera prepoziţia „pe” chiar şi când nu se potrivea:

— Mă simt surfer, zâmbea el.

— Tată, tu ar trebui să le cunoşti pe Emilia şi pe Castela: prima struneşte spaţialitatea din adâncul apelor, iar cealaltă o dresează în clădiri, zâmbea Mira la începutul anilor ’30, în toiul rezidenţiatului.

Castela nu i-a plăcut cardiologului (i s-a părut cam vampă, cu toată politeţea ei), dar Emilia i-a mers la inimă:

— Dă-i fetei ăleia putere politică şi îţi începe un război cel puţin continental. Nu umblaţi cu focul deschis pe lângă ea! Mă mir că n-a făcut pe nimeni dintre voi să dispară.

Neurochirurga a râs şi, la rândul ei, i-a destăinuit oceanografei vorbele părintelui, în timp ce stăteau la taclale în culisele unui concert Jeg Tzappeshlitz. Emilia a făcut haz copios, iar, câţiva ani mai târziu, în jur de 2040, sătulă de excesele muieratice ale lui Mishu, doctorul în meduze şi-n ipotenuze a avut grijă să lanseze zvonul că trupa ar fi avut interdicţie în Armenia şi Azerbaidjan, din cauză că într-una dintre cele două ţări fusese găsit cadavrul unei groupie taman într-un tomberon din spatele hotelului unde fuseseră cazaţi rockerii. Mai mult decât atât, exact în noaptea crimei, matematiciana fusese văzută la aeroport, unde, nu se ştie cum, aproape că declanşase un conflict diplomatic între cele două ţări, gluma riscând să se îngroaşe prin redeschiderea ostilităţilor pentru exclava Nagorno-Karabah. Cel mai probabil, Emilia încercase să treacă fraudulos dintr-o ţară în cealaltă.

— Dintr-una în cealaltă, Vali — ia-ţi libertatea să le interschimbi după bunul plac.

Iar imaginaţia Psihedelicului atât a aşteptat: a extins povestea până la graniţa dintre Israel şi o ţară arabă.

— Îţi dai seama, Gigico? Risca biată ţărişoara aia o nouă invazie panarabă asupra ei, un nou război de Yom Kippur. Ar fi ajuns-o pe Emilia toate blestemele Vechiului Testament — bate-n lemn!

Ori până la frontiera dintre Armenia şi Turcia:

— Doamne, Nunuţo — mâine-poimâine te pomeneai c-un genocid ca-n 1915 — ptiu-ptiu-ptiu! Scuipă-n sân!

Astfel, treptat-treptat, cozile de bagaboante la cabina lui Mishu The Prince s-au rărit şi nu înţelegea vocalistul de ce. Romi, ca un ghiorlan ce era, a început să-i cânte: „Am îmbătrânit şi nu mai pot./ Am găsit cocoşu’ mort.”

Dar Emilia era una, iar Veta alta. Pe Veta n-o interesa nici dacă dughiniştii, urmaşi ai ţucălarilor Bizanţului, veneau pe cai albi să salveze ortodoxia română de babaul deminternist, urmărind, în esenţă, să mute Patriarhia Ecumenică la Moscova, nici dacă deminterniştii, vopsiţi în simpli oameni de afaceri, plantau zeci de hectare modificate genetic sau făceau homopropagandă în şcoli generale.

— De-asta să se ocupe Marius şi Odi, că de-aia au rămas în presă. Mie altceva mi-au lăsat părinţii moştenire.

Iar moştenirea părintească se vădea în degetele ei de lunetistă.

— De mecanică fină, tu, textiere. Doară fină — nu-ncepe iară să cânţi „Naşa democrată” sau alte lăutărisme, c-ai luat, colo, Ursul de Aur pentru scenariu. Comportă-te ca atare!

— Pentru scenariu, nu pentru coloana sonoră, râdea grasul cel pletos. Da’, acu’, asta e: tu eşti Jove, eu sunt bove — mă supun.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s