„Demisia”, de Adrian Păunescu

Cu mulţumiri lui Octavian Racu. Poezia a fost scrisă în anul 1982.

Suntem ţărani şi ne e dor de casă.
Destul am pribegit şi-am pătimit.
Vrem să ne-ntoarcem mâine-n zori acasă
Cu primul tren şi cel mai prăpădit

Cu mâna noastră ce plângea în brazdă
Şi-n salopete fără ecuson
Noi am făcut oraşul dumneavostră
Şi v-am închis în case de beton.

Ne-am prăpădit vieţi pe şantiere
În fabrici am muncit ca nişte robi,
Acum pământul ajutor ne cere,
Că e bătrân şi nu va mai da snopi.

Ne e destul: v-am construit oraşe,
V-am aşezat cum am putut sub scut,
Am ridicat uzine şi baraje,
Murind şi noi precum ne-am priceput.

Am rezistat pe fulger şi pe moină,
Ne-au cotropit păduchii prin barăci.
Acum ni-e dor de tindă şi de doină,
De azima natalei noastre păci.

Rămâneţi sănătoşi, stăpâni slugarnici!
Ne-am săturat de vieţile de câini.
Am fost şi concesivi, şi buni, şi darnici,
Dar v-am avut aici, la noi în mâini.

Am construit şi noi o lume nouă,
Dar noi în ea n-avem măcar un loc,
Aşa că, nevoind să dăm prin două
Şi nici să-i punem ţării noastre foc,

Minţiţi şi înşelaţi, depunem acte,
Depunem salopete şi ce vreţi,
Carnete, buletine şi contracte
ŞI pensia întregii noastre vieţi,

Cu mâine-n zori, când roua blând se lasă
Uitând tot ce-am făcut şi tot ce-am frânt,
Cu primul tren luând-o către casă,
Aminte să ne-aducem de pământ.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s