Lui Mike îi era frică de apă

— Doreşte domnul impresar puţin vin?

— Domnul impresar doreşte mult vin. Cât mai rece şi cât mai sec.

— Este. Dar poate doreşte Prozodia Voastră o neurochirurgă zăngănind ameninţătoare din poftă ca grecii din lănci în Calul Troian?

— De fapt, Prozodia Noastră preferă o nubilă de 19 ani care încă îşi priveşte cu mirare diploma de bacalaureat, dar asta este altă poveste.

Deşi dezvălui privirii un trup cu nişte forme imperiale, în ciuda celor 38 de ani, prosopul ud al Mirei căzu, râzând năprasnic, peste spinarea lui Vali.

— Poate ar trebui să întocmesc o listă a lustratelor: asta are voie la Lynx al meu, asta n-are voie, zise Veta, masându-i bărbatului ceafa înţepenită după zece ore de condus.

— Te iubesc, doctoriţă adictivă…

— Şi eu mă iubesc. Hai să facem un fanclub Veta, vrei? Cotizaţia: donarea cadavrului unei UMF din ţară.

Se aflau la mare, ca în fiecare vară, dar de data aceasta în Portugalia, cântând pentru încă marile comunităţi de români, promovându-şi de zor albumul scos în acelaşi an, 2036: „Nifoblepsie„. Şi erau abia la începutul lui mai. Pe impresar îl apuca groaza când se gândea: o săptămână în Portugalia, următoarea în Spania, alta în Italia… şi tot aşa până în Israel. Dup-aia, până-n octombrie, aveau timp să străbată şi Maghrebul.

Ziua fusese infernală: cărat scule, montat scenă, scos clăpar de la masaj până nu pica frunza, mers cu telefonul la reparat din cauză că Emilia vărsase din greşeală punci peste el… şi multe, multe etc.-uri. Acum, însă, Psihedelicul torcea satisfăcut sub mâinile precise ale soţiei.

— Psihi-mu, de când ne ştim noi? o întrebă el, mângâind întinderea antarctică a cearşafului.

— De optsprezece ani.

— Şi în ăştia optsprezece ani l-ai văzut vreodată pe Nazarov înotând?

— Hahahahahahaaa… Nu. Niciodată. Cel mult ştiobâlcăindu-se. De apă şi de câini îi este lui frică. Nu ştiu cum a ajuns locotenent de aviaţie.

— Mâine-l învăţăm să-noate.

A doua zi, la imensa piscină a hotelului, Romi îşi arăta muşchii, rânjind spre diversele liceene din apropiere când taţii lor nu se uitau, făcându-le mamele să mimeze nişte încruntări, Ion dormea pe şezlong, iar Castela plonja în apă cu Sandu, în uralele lui Vali şi ale lui Mishu:

— Iuuuhuuu… Bă, animalelor, voi l-aţi învăţat pe Arhimede legea!… Ia uite, vere: se topi calota glaciară şi crescu nivelul mării!

— Bă, neghiobilor, să mă pupaţi în cursul săptămânii viitoare!

— Iar pi mini s’ mă fretuiţi pe griff, blea, bâcilor!

Mikey parcă presimţise ceva — se dusese s-aducă apă minerală din lădiţa lor frigorifică. Dar nu apucă el bine să intre în curtea piscinei, că două perechi de braţe puternice îl înşfăcară şi îl aruncară în apă. De când renunţase la aviaţia militară (2017), încetase orice activităţi acvatice, iar frica de apă avusese timp să revină. Pilotul s-ar fi înecat cu siguranţă, de n-ar fi fost Manuela, care, plonjând disperată direct de pe şezlongul bronzului, îl trase după ea până la trepte, urlând spre Vali şi Gabi:

— Idioţilor!!! Putea să moară! Direct la procuror m-aş fi dus, să propună „omor cu premeditare”!

Dar nu o prea asculta nimeni: Ion, buimac, se freca la ochi, Castela se stropea cu Sandu, cei doi „ucigaşi” se dărâmau de râs, iar Mishu filma toată tarantela. 47 de ani şi încă frică de apă…

„Charlie don’t surf”, skipper, but neither do you.

Anunțuri

Un gând despre „Lui Mike îi era frică de apă”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s