WC-ul lui Ion avea multă ură pe Vali

Doi mâncăi avea formaţia: textierul Valentin Busuioc şi clăparul Ioan-Alexandru Ionescu. Johnny, la cât şi, mai ales, la ce mânca, nu este de mirare că, din când în când, anunţa, cu un ton cât se poate de serios, că suferă de nişte boli precum bilbicutarea carapacei cefalotoracice, cu complicaţii de aptibilibicis şi cefalocistită acută, care, fireşte, era vindecabilă în urma unui tratament cu purpuriu de curcubărie.

De exemplu, după un concert cu organizatori darnici, între clapagiu şi versagiu aveau loc dialoguri precum cel de mai jos:

— Bă, da’ ce concert avuserăm…

— Chiar că, Psihedelice… Bă, da’ cât putui să mănânc…

— Păi, io te pusei? Lumea era ocupată, acolo, cu boxe, cu cabluri, cu mixere… şi Ion al meu ce făcea? Băga-n fizic!

— Lasă, vere, că ştii că ieri toată ziua am făcut foamea.

— Ai făcut…

— Am făcut, bă! Suferinţa pentru artă!

— „Suferinţa pentru artă”… Fiiire-al ‘reacu tu…

— Eşti fraier, ce să mai…

— Tu ai vorbit serios că lansezi albumu-ăla cu Romi?

— Păi, dar… Cum altfel?

— „Ciorchinele” sau cum?

— „Ciorchinele”, da… Harta Americii de Sud în formă de ciorchine de Criolla. Eventual, în stilu’ lu’ Giuseppe Arcimboldo, da’ mă mai gândesc.

— Eşti bun, mă… Texte, ceva?

— Nici să nu te gândeşti! Io singur. „Ciorchinele” va fi eeexclusiv marca „The Nox”. Ca versuri, adică. Ce să cauţi tu cu ermetismele tale pe-acolo?

— Bine, bine… Atunci… ciorchineală plăcută!

— Bă, gata — să nu mai aud de mâncare, că… au… au…

— Iese, iese, ai?

— Aaaaau… Oah…

— BĂĂĂ!!! Stai, Mishule, nu intra! Du-te şi deschide fereastra!

— LOL. Ioane, ce făcuşi? Dăduşi iama-n mercaptani? se ivea atunci Pârtzu’ Întunerecului de după uşă, cu fermecătorul lui zâmbet dintre perciuni.

— Fereastra, Mishule!!!

— Gata, ho — uite.

— Aşa… Pfuaaa… Noxule, ţi-e bine?

— Acu’, mi-e mai bine.

— Da’ ce mâncaşi, mă, hapciupaliticule, de miroase-aşa?

— Nu ţi-e frică să afli?

— Dacă mi-ar fi frică dintr-atât, n-aş mai fi făcut formaţia asta.

— Tu ai făcut-o… Fi-ţi-ar botu-al dracu’, Psihedelice… Dacă nu eram noi…

— Aşa. Zi.

— Aşa… Papagalule. Bun. Fii atent: încep cu dimineaţa: când mă sunaşi tu, să fiu gata de plecare, tocmai balotam o omletă cu dovlecei, escortată de un pahar cu lapte cu puşca-n spate. În spatele ei, adică. Apoi, la prânz, la benzinărie, trăi-ţi-ar rezervoru-ăla care se goli, deversai o porţie maaare-mare, cât şuncile tale, de prosciutto crudo, fugărită de o salată de ton cu ceapă, care, la rândul ei… aoleo, deja simt cum vrea să iasă… flancată, zic, de o salată cu brânză şi usturoi pe-o parte şi de-o lasagna supărată pe cealaltă, iar ariergarda…? Eeexact: în club: o tiramisù şi trei cupe dă hângheţată cu ciucalată şî bucăţ’ dă ciocolată-n ea… da’ mi se făcu sete, aşa că armura oştirii ăşteia fură trei pahare: unu’ cu lapte, al doilea cu vin roşu, iar al treilea cu ceai de-ăla rece din comerţ, că în sfârşit catadicsiră şi scârţarii ăia de la club să ne dea ceva, că le cântarăm trei bisuri, dă-i în gâtu’ sticlii… Eee, şi-acu’, seara, după concert, dăduşi tu, trăi-ţi-ar mă-ta, şaorma asta mare şi iute, ca hamburghericile tale din anii de statuie şi Mocheta. Da… Vali… WC-ul meu te urăşte.

— LOL, răspundeau, la unison, Printzu’ şi Psihedelicu’.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s