Nunta lui Vali cu Veta (prima parte)

Citiţi întâi asta: https://psihedelicul.wordpress.com/2011/11/27/nu-chem-pe-nimeni-la-nunta/ .

Degeaba se fasolise Lynx atunci, cum că ar fi vrut să facă nunta numai între neamuri, discret, fără să se spargă în figuri. Degeaba! Mikey a fost cât se poate de convingător. Bine, şi popa Remus îl sfătuise mai-nainte: „Bardule, nu fi scârţar: invită-ţi trupa, că ea e a treia ta familie, după părinţi şi Veta. Cu ei trăieşti şi-ntinzi leatul pe pâine, nu cu alţii.” Impresarul bâlbâise atunci ceva evaziv, dar, imediat după ce vorbise la telefon cu Mike, acesta, bassistul, făcuse un împrumut la clăpar, îşi cumpărase nişte uşi noi pentru apartamentul din Timişoara, unde locuia cu soprana, şi îl chemase pe Texteş să îl ajute, iar acesta o luase cu el pe Mira, să-i ţină de urât şi să mai stea la o şuetă cu Maria. „Să-mi ţii de urâtă, clujeanco”, o tachina el, luându-şi câte o muşcătură pe gât.

Munca durase o zi întreagă: spart ziduri, pus uşi, rezidit, retencuit. „Munci şi zile, Piloate. Munci şi zile”, se ştergea Psihedelicu’ de sudoare. „Amin, Vali, amin.”

La sfârşit, seara, cică să plece.

— Staţi, mă, duşmanilor: de ce să plecaţi? Patul meu nu e suficient de moale? Adu, Mărie, oala cu vin! De-ăla de-acu’ trei ani, din ’20 – ştii tu. Venişi?

Ca fulgerul pornise Marghioala şi se şi-ntorsese.

— Să vedeţi, mă, fiinţe, ce bine găteşte soprana asta a mea, pupa-i-ar neica ochişorii ăia negri! Maria, sol major!

Şi, pe trilurile blondei, ieşise din cuptor un stufat de iepure de tot arpegiul, de toată esenţa gamei.

— Ce n-a văzut Parisul! Am apucat să le mulţumesc alor tăi c-au făcut aşa bijuterie de fată?

— Ai toată vremea înainte să-i faci o tură de glob cu avionul, zâmbise Marghioala.

Maria Balc-Stegaru nu vorbea în dodii: încă de la începutul civiliei şi al băssăriei, Mihail-Cristian Nazarov se apucase să pună bani deoparte pentru avionul trupei. Îl anunţase pe impresar: „Mane, tu eşti taicul nostru: instrumente, instalaţii, autocare — toate te-au jupuit de bani. Lasă-mă şi pe mine să fac un gest.” „Mikey, stai cuminte, că nu ne dau banii afară din casă!” „Crucea mea, Vali, crucea mea! Eu o duc.” „Eh, lasă, c-om vedea noi cum s-o dăm să iasă bine.” A doua zi, Psihedelicul îi băgase pe roacheri în şedinţă:

— Bă, fiţi atenţi aici, c-o dată vă spun! Suntem pe val, pe valul de rock, aproape de culme chiar — putem face surfing. Ideea e să nu ne pierdem pe drum — aveţi deja exemplul lui Radu Madagan. Eh: când om fi noi pe culmea culmilor, ‘ceam că să ne eficientizăm. Vă daţi seama c-o să ne ştie toată lumea şi că mulţi, mulţi ne vor solicita. Şi nu, nu la nunţi ori la concerte electorale, ca acum, ci la treburi mult mai răsunătoare. Cuvântul de ordine va fi: „eficienţă”. Doreşte canadianul să ne vadă la Vancouver? Hop! Sărim în avion. A doua zi, ne vrea americanu-n Florida? Iar învârtim elicele. Dup-aia, o trebui să fim în Moscova. Păi, ce? Moscova crede în moşmondeli? Nu crede! De-aia zic: să punem ban pe ban pentru un avion. Nu să ne spargem în figuri transoceanice, da’ măcar aşa, unul mic, ca de excursie cu clasa, tot ne face trebuinţă-n bătătură. Şi de-asta vă chemai: trebuie să strângem bani. Nu cât să facem foamea sau să umblăm rupţi în coate, dar câteva zeci de grame de aur pe an de om tot putem economisi. Mai investim pe ici, pe colo… În 15 ani, ar trebui s-avem banii.

Vali vorbise, Vali auzise: treisprezece ani mai târziu, în 2030, în plină glorie mondială, numai el, Mike, Sandu şi Gabi se chivernisiseră; în rest, sufla vântul.

— Nici nu mă aşteptam, mă, nici nu mă aşteptam… chiorbeliţilor! avea să râdă impresarul părinteşte. Bă, şi v-am spus: hai să investim. În terenuri, în locuinţe, în centrale eoliene, în panouri fotoelectrice… N-aţi vrut. „Las’, că ştim noi!” Aţi ştiut… păcatele voastre. Dacă n-am fi fost noi patru, acu’ vă mâncau câinii pe maidan. Uită-te la ei: artişti. „Artă pentru artă”, auzi… Artă — poartă spartă. Dacă n-ar urla talentu-n voi, ca mâine mi-aş găsi alţii. Altă lume, tot talentată, cântă prin cârciumi obscure, rabdă de foame, îşi creşte copiii… şi voi ce faceţi? Săriţi din crac! Bravo, mă! Da’ să nu vă miraţi dacă-ntr-o zi o să vedeţi afiş mare la mine pe casă: „PRESELECŢIE”. Să nu vă miraţi!… Asigurările vi le-aţi plătit măcar?

— Plătit, plătit!

— Da, Psihedelice — totul.

— Măcar atât… Hai: încărcaţi-vă bagajele-n avion! Eins-zwei-drei! Eins-zwei-drei!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s