Una scurtă de la catafalcul Emiliei

De intercalat aici. Primul paragraf îl repet, pentru cei care nu au citit:

Veta, după cum spuneam, din prima a prins drag de Emilia (cum era ea, aşa, ascuţită la minte şi cu gusturi bune la trabucuri şi cafele) şi nu şi-a pierdut simpatia pentru nemţoaică nici măcar în 2046, la un an de la moartea ei, când Lynx le-a istorisit martorilor, într-o memorabilă autocritică, episodul din 2027, de la hotelul bucureştean (de care nici măcar Mishu nu avusese habar până atunci), când era să o părăsească pe Mira-Elisabeta, care se afla în Cluj-Napoca, la părinţi, iar Holloway profitase de moment să doarmă şi aiurea, la hotel, căci casa era pustie, iar impresarul avea prea mare respect pentru curăţenia pe care dr. Cepta o făcea (chiar dacă el nu totdeauna reuşea să o păstreze) ca să aducă acolo ditamai ciurda de bezmetici puşi pe beţivăneală. Neurochirurga, auzind povestea cu Cremilia, nu s-a supărat nici pe oceanografă, nici pe ameţitul de bărba-su, gândindu-se că era destul de firesc pentru roacheri să păşească pe de lături, cu atâtea groupie-uri pe lângă ei. În ultimii ani de facultate, când textierul se găsea în Bucureşti, iar ea dădea din colţ în colţ după el în Cluj, Veta învăţase de la nişte babe să dea în cărţi şi în bobi, apoi se mai liniştise: semnele erau bune. Totuşi, pe măsură ce se afunda în programul de cercetare împotriva Alzheimerului, doctoriţa nu mai avusese timp de aşa ceva, şi iată surpriza, dezvăluită nouăsprezece ani mai târziu. „Să-ţi fie de bine — ce-a fost a fost. Am măcar atâta încredere în tine încât să fiu convinsă că m-ai fi anunţat dac-ai fi vrut să fugi cu ea.”

Mihai Bercea avea să ţină bine minte momentul priveghiului: se strânseseră toţi martorii, plus Costi şi Mircea, iar cei din propria formaţie îl însoţiseră afară, la aer la parterul blocului-turn unde Printzu’ şi dr. Zugschnauze locuiau încă de când se cunoscuseră. Colegii de trupă îl mai înghionteau să se mute şi el la casă, la vilă chiar, că acum avea bani, dar Bercea ridica din umeri: „Casă mare, mult de curăţat. Las-aşa.” Erau, după cum spuneam, toţi şapte, cu tot cu textierul, numai ei, fiindcă femeile rămăseseră înăuntru, la priveghi. Stăteau în cerc la poalele zidului de blocuri turn alipite şi se uitau aşa, unii la alţii, neajutoraţi, iar Ion, stingherit, se juca în nisip, trasând cu vârful piciorului o linie subţirică, de parcă ar fi zis: „Uite, vezi? Asta e viaţa noastră — firicelul ăsta.” Mikey ar fi vrut să spună ceva, să aerisească atmosfera aceea apăsătoare, ce îi amintea de primăvara lui 2025, de cadavrul sopranei mutilat îngrozitor de explozie, să zică şi el măcar o vorbă, măcar un „Mishule, încă ne ai pe noi”, dar nu-şi mai găsea glasul, aşa că avea să plece primul de acolo, încercând să nu fie văzut cum izbucnea în plâns. Valentin voia să zică şi el ceva, dar simţea că orice ar fi sunat artificial, aşa că nu a făcut altceva decât să îl îmbrăţişeze pe vocalist. Singur Sandu a spart gheaţa: „Brat, oricând ai nevoie, noi… prişepi? Oricând!”. Şi iarăşi o îmbrăţişare de urs, sinceră şi puternică…

Impresarul, chiar dacă nu arăta, avea un mare gol în stomac. Nu, nu din cauza întâmplării de la mare din 2027 (moartă, dealtfel, în faşă), ci din pricina surorii pe care nu o avusese niciodată şi pe care o descoperise în Emilia. Popa Remus, Mike Pilotu’ şi ceilalţi martori aveau să îl audă pe Busuioc şoptindu-i brunetei sale soţii într-una dintre zilele acelea ale priveghiului că nu doar frigul esenţializează, ci şi moartea — bunăoară, dr. Zugschnauze: nobleţea de pe chipul ei părea acum fără de margini.

Mira, plânsă şi încercănată, dar cu atât mai frumoasă la cei 47 de ani, l-a încuviinţat, însă povestea douăzecistă nu a aflat-o decât la pomana de un an a oceanografei, dar nu a făcut urât: „Să-ţi fie de bine, textiere! Puteai să-mi spui chiar şi atunci, că doară nu te mâncam. Cu atât mai mult ai un motiv s-aprinzi o lumânare şi să faci milostenie pentru sufletul ei mare. N-o fi fost ea băgată-n treburi curate, dar eu, cel puţin, mă rog pentru odihna-i.” „Şi eu, Veto, şi eu…”

Anunțuri

4 gânduri despre „Una scurtă de la catafalcul Emiliei”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s