Nu chem pe nimeni la nuntă

Pe la sfârşitul lui august 2021, Vali The Psychedelic venea la medicinistă cu o mutră fâstâcită:

— Auzi?

— M? bolborosi ea cu paiul prin margherita, în bucătăria albă precum mare parte din casă, căci cei doi doctori nu scăpaseră de gura ei şi fuseseră nevoiţi să zugrăvească aproape totul în alb, mai puţin dormitorul lor şi sala de oaspeţi, în legătură cu care Corneliu se săturase şi ameninţase cu sporirea serilor de meciuri, alune şi bere laolaltă de zurbagiii lui prieteni care asistaseră la naşterea Mirei pe 22 iunie 1998, în acelaşi timp cu golul de 2-1 al lui Dan Petrescu din meciul România-Anglia. Hăndrălăii se adunau chiar şi acum, la 45-50 de ani, dar mult mai rar, limitându-se la derby-uri şi la campionate internaţionale.

— Nu e bine.

— ? răspunseră doar ochii somnoroşi ai Vetei.

— Plec.

— Păi, tocmai ce-ai venit.

— Plec din Cluj.

— Eh…

Urmă o muţenie de vreo cinci minute, răstimp în care, deşi Mira se stăpânea în spatele unei figuri indiferente, i se auzeau tâmplele zvâcnind.

— Păi, şi de ce-ai mai venit până la mine? Un telefon ar fi fost suficient.

— Trebuie să ne gândim…

— La ce? Tu pleci, eu rămân, viaţa merge înainte. Au fost trei ani frumoşi, dar… asta e.

— Hă?! Mira, ce vorbeşti tu acolo? Îmi dai papucii?

— Eu? Tu mi-i dai mie — n-ai zis că pleci?

— !?! Plec d-ici până colea, la Bucureşti, nu pe Pluto. Mă duc să strâng doi-trei bani, să pregătesc terenul pentru când o să termini: cumpăr o garsonieră, o mobilez… îţi pregătesc pista de aterizare, zâmbi impresarul. Şi de decolare, fiindcă am vorbit doar că tu înveţi bine, îţi iei rezidenţiatul cu notă cât mai mare, iar eu îţi fac rost de programe de cercetare. Am vorbit sau n-am vorbit?

— D-apăi, no…

Abia atunci observă impresarul paloarea viitoarei neurochirurge, care îi scotea atât de bine în evidenţă albeaţa pielii, mai ales deasupra tricoului negru cu Jeg Tzappeshlitz, înfăţişând coperta celui mai recent album al trupei: „Aer-sol în si bemol”.

— Ventuză dragă, şezi blândă, că nu te lasă nimeni „în bătaia vântului, pe marginea drumului”.

Asta se întâmpla într-o joi. Mira tocmai se întorsese din practică. Laura şi Corneliu erau la spital, dar textierul urma să se întoarcă sâmbătă, pregătit pentru toată răceala din lume, cu care, dealtfel, avea să fie întâmpinat de către viitorii socri. Totuşi, omul venea cu un plan minuţios: reporter de teren plus responsabil cu relaţiile publice pentru o firmă producătoare de ţigări. Impresarul a accentuat ingratitudinea muncii din urmă, iar soţii Cepta parcă s-au mai domolit. Cu toate acestea, o vizibilă revenire a încrederii s-a observat abia o lună mai târziu, când olteanul se întorcea, încercănat şi tras la faţă, dar cu primul salariu de la cele două servicii concretizat în buchete de flori, dar şi parfumuri şi tutun de pipă aduse de Mike din duty free-uri.

Soţii Cepta începeau să se dezgheţe: îl vedeau muncitor, jertfitor… „O fi ceva de capul lui până la urmă”. Dar numai Dumnezeu ştia câtă foame făcea Lynx, punând ban pe ban. În conversaţiile uzuale cu Veta, nu aducea niciodată vorba de asta, însă la sfârşitul anului 2022, când cureaua mai avea puţin şi se muşca de gât, pe Johnny, rămas în Cluj-Napoca, l-a luat gura pe dinainte pe messenger:

— Fii atentă ce ţi-a scris Vali acu’ vreo săptămână, da’ a zis că-ţi arată când se-ntoarce-n Cluj.

— Păi… citesc atunci.

— Mă, eu te-aş lăsa, da’ e mult prea tare.

—  No, atunci, dă servă.

Şi poezia se lăsă în jos ca scara din elicopter:

Fac foamea grav, tânjind trigon spre tine,
Fac foamea prin năluci cu clorofilă,
Gândindu-mă că uite-uite-acuma
Va dindongi măreaţă campanilă.

Dar, pân-atunci, aşterne-oi cartierul.
De-i general sau de-i căprar, nu-mi pasă.
Oricum, “crăpar” de-acu-ţi zic c-o să se cheme fierul
Pe patru picioroange sub jumuliri de casă.

Sub jumuliri de păsări, pufoase, cloncăninde.
Nu te gândi aiurea — te spun dermatologei!
Cum spune diastola, cum spune orologei
Să se-ndure s-o lase şi parul “tic” a prinde.

Dar uite: mitomana gâlceavă-ntre partide
Ocnaş al Capitalei hulpave şi fetide
Mă ţine şi m-obligă s-aştern printre firide
Păreri şi analize, nu alb halat de cride,

Halatul alb pe umeri de rezidentă brună,
Cu ochi cu somnu-ntr-ânşii, sprâncene voivodale
Şi sâsâieli de oală-n presiuni ce va să spună
C-o mână ţine crucea şi alta-nvârte pale.

Văleaturile, însă, fuguţ-fuguţ trecură,
Iar pala transformară în bisturiu cu luciul
Ce-neacă, dar te-ntoarnă şuvoi, nu picătură,
Pe Soare cum l-întoarnă fulger gustos: merluciul.

Vreme, sper, n-o trece multă
Până ce un tren zăltat,
Tot scrâşnind din fierotenii,
M-o aduce fezandat.

Fezandat poate de vânturi,
Fezandat poate de zvon.
Braţe-ntinse, două scânduri:
“Bun găsit, clujean aeon!”

— Hai, nooo…

— Dacă-ţi spun…

— Tu, clăpar, aşe-i că tu le-ai scris, numa’ ca să te dai la mine?

— Ce?! Sună-l şi-ntreabă-l! Ce treabă am eu cu tine?

— Glumeam, dară.

Un val de căldură o năpădi pe fată, auzind confirmarea de la Texteş: dragul de el… nu îşi schimbase vorba — avea să o aştepte…

— Şi eu pe tine, textiere…

— Tu stai acolo — fă-ţi treaba, învaţă-ţi… Ce urmează e-n jumătatea mea de teren! îi ţipă el în telefon.

— De ce urli aşa?

— Intrai în tipografie — verific să iasă bine culorile! E lumea-n concediu pe-aici şi cineva trebuie să se ţină de draci şi să umble pe drumuri!

— Te iubesc, bă!

— Şi eu, şi eu!

— Pe cine?

— Pe mine — normal! Te sun când termin!

— Bine, bine!

Un an mai târziu, prin 2022, când tartorul actelor trupei s-a hotărât să-şi pună pirostriile, l-a apelat pe Mike pe messenger:

—  Bă… eu o să mă cam însor.

— Ooo… OOO… OOOOOO!

— Da, ştiu…

— Casă de piatră, maneeeeee! Să fie-ntr-un ceas demenţial de bun!!!

— Să fie, să fie — Doamne-ajută!

— Şi să umpleţi Pământu’ de copii, că de-ai ca voi doi o dată la eclipsa totală de soare se-ntâlnesc unu’ cu celălalt!

— Bă… cu copiii, mai piano, că n-o să prea avem timp.

— Lasă, Vali, că nu ştii ce-o da Dumnezeu.

— Cam aşa ceva.

— Mă, da’ lasă asta — ia zi: la cât merge daru’?

— La 6 jumate — ia trenu’ spre Cluj.

— Zi, mă.

— Stai, vere, liniştit — ţine-ţi de bani.

— Cum, bre, să venim cu mâna goală? Ce vorbă e asta?

— Păi, asta e: că nu veniţi.

— Hă? Cum să nu venim?! Dacă ne inviţi, ca vântu’ ne strângem. Ridici un deget şi toţi facem un pas în faţă: „Prezent!” „Ionescu!” „Prezent!” „Marin!” „Prezent!” „Moţa!” „Prezent!” „Nazarov!” „Prezent!”

— Aici e-aici.

— Păi, normal c-aici e-aici: fac un pas în faţă în toată splendoarea mea. În uniforma de gală, cu toate decoraţiile pe mine.

— ?

— Ale lu’ tataie-meu din război.

— Heh… Bă, ascultă-mă un pic. Băuşi cafea, Cola, ce băuşi, de eşti aşa de agitat?

— Şi cafea, şi Cola, şi Pepsi, şi de toate. Plus ciocolată. Plus sirop de arţar.

— Eh…

— Pe Marghioala.

— Ce?!

— Bull’s eye! Right on target, son! Hoo-ah!

— Hahahaha.

— Şi pe mine.

— Bă, da’ lasă camuflajele — ascultă-m-un pic.

— Zi.

— Nu vă chem. Nu chem nici un prieten. Doar rude.

— Oaaa… Hai, bă, impresare… chiar aşa? „Nema više sunce?”

— „Nema više meseca.”*

— Hai, Vali, ce naiba? Dacă nu tu, atunci cine? Doar eşti tătucu’ nostru. Stalinu’ nostru.

— Nu fi idiot.

— Bine, bine — retrag. Da’ prinseşi ideea. Eşti… patriarhu’ nostru, poftim. Şi încă-n primăvară.

— Mikey, nu mă mai da la grindă!

— Da’ ce-ţi veni să nu ne chemi? Nu suntem noi martorii tăi?

— Ba da, da’ faza e că n-avem timp să ne spargem în figuri: facem şi noi un chefulete, acolo, de 3-4 ore şi gata, că Mira are treabă — e-n ultimul an. Or, dac-aţi veni voi, sub trei zile n-am sta.

— Maaamă, ce argument, textiere… Păi, în fiecare săptămână se nunteşte omu’? O trosnim o dată zdravăn, trei zile, alte trei le zăcem, mahmuri, dup-aia, gata — „Arbeit macht frei. Immer wieder.”**

— Nu e timp.

— Plus că ce-ar zice presa? Nici Marius nu ţi-ar trece-o cu vederea. O treabă ca asta dă rău la relaţii publice — ce naiba, tot eu să te-nvăţ?

— Asta aşa e, da’ tot nu pot să vă chem.

— De-asta m-apelaşi? Să-mi spui că nu ne inviţi?

— Şi să te rog s-anunţi pe cine poţi.

— …

— …

— Hal de impresar ce eşti…

— Asta e…

— Hai, bă, Psihedelicule, nu fi ciumpalac, că-ţi cântăm toată noaptea. De-ştea, de-ale noastre: roace, blues-uri, popuri, preotesuri… La populară, nu ne băgăm.

— Biiine, mă — uf! Vă chem. Da’ cuscrii o să se uite chiondorâş la voi, că vă ştiu ca pe calu-al breaz cât sunteţi de zurbagii.

—  AŞAAAAAA!!!… Te iubesc, bă! Toţi te iubim.

—  Bine, bine…

— Smirnă o să stăm — mă pun chezaş pentru toţi!

— Cu capu’?

— Cu care cap vrei tu.

__________________________________________________________

* „Nu mai este soare?”, respectiv „Nu mai este lună” — vezi „Mesecina”: http://www.youtube.com/watch?v=-bpESBxrzTw

** „Munca te face liber. Tot mereu.”

Anunțuri

Un gând despre „Nu chem pe nimeni la nuntă”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s