Un popă şi un rocker (partea a treia)

Treaba cu paradigma era marea disensiune dintre Vali şi Remus, deşi, cu anii, a rămas singura. Psihedelicul, înverşunat dacist (încă de pe băncile liceului, când îi pica în mână „Perit-au dacii?”, de Bogdan Petriceicu Hasdeu, şi se muşca de fund cu alţi bezmetici pe forumuri), îi explicase preotului şi continua să o facă: toată tevatura asta cu creştinismul era o treabă de import. De-aia nici nu se înscrisese în vreo organizaţie legionară, deşi îl invitaseră câţiva. Nu le spusese dreptiştilor motivul real, căci ştia că nu e bine să ai duşmani, mai cu seamă în rândurile unui public stabil, greu câştigat, după ce izbutise a le şterge suspiciunile în legătură cu ciudatul lor nume anterior — „Deltamistic”: „Aaa, sunteţi masoni, sunteţi ocultişti, sunteţi…” „Suntem… prostia voastră din cap.” Remus era marea garanţie a roacherilor în faţa conservatorilor, deşi nici el nu era ocolit de împroşcările fanaticilor apocalipsolatri de pe bloguri, care vedeau în tot şi-n toate semnul Fiarei, încât ar fi putut pune de-un bestiar de şocaţi. Însă, pentru asta, ar fi trebuit să ştie barem un bob de demonologie, dar nuuu — cum să citească ei aşa ceva?

Vali, deci, îi explica lui Remus că nu poate să se-ndoaie de şale în faţa unui zeu străin. Citise Biblia, dar citise şi Coranul. Îl respecta profund pe Sfântul Ierarh Dosoftei, dar de aceeaşi stimă se bucura şi rabinul Alexandru Şafran. Se cutremura în faţa frescelor bucovinene, dar i se făcea pielea ca de găină şi înaintea tăcutelor pagode. Îl lămurise pe Padre: „Până nu este complet reconstituit zalmoxianismul, stau pe burtă şi zic ca Blaga: Marele Anonim. Dacă e să fim autohtonişti, să fim până la capăt!” „Bine: arată-mi tu mie teologia lui Zalmoxis, scrieri sfinte, mărturii consistente despre învăţăturile lui şi jur — uită-te la mine ce-ţi spun —, jur că renunţ la ortodoxie şi mă fac primul Deceneu contemporan. Fii atent ce-ţi spun!” „Păi, asta e — repet: stau ş-aştept. Mă rog ca Arghezi: Trimite, Doamne, semnul depărtării,/ Din când în când, câte un pui de înger; sau: Vreau să te pipăi şi să urlu: „Este!”” „Mă, Bardule, nu fi, vere, fraier: alţii, săracii, nu mai ştiu cum să se convertească la ortodoxie şi la creştinism, în general, şi tu?” Şi îi povestea de misionarii din cele mai îndepărtate colţuri ale Africii, ale Asiei, ba chiar şi ale Amazonului. „Crezi  tu că, dacă n-ar fi pe bune treaba, ar mai avea ei revelaţiile pe care le au?” „Poţi să le ai în orice religie.” „Da, dar aici, în Europa, asta este paradigma care se pretează la alcătuirea omului”, lăsa Remus garda jos, iar apoi, pe nesimţite, schimba subiectul: despre luptătorii creştini din munţi („Apropo: filmu-ăla, Portretul luptătorului la tinereţe, e o cârpoceală secularistă — în realitate, oamenii de-acolo erau profund creştini. Ortodocşi, catolici (ca Ion Gavrilă-Ogoranu), protestanţi… cu toţii îşi purtau crucea.”), despre martirii din închisori (pe măsură ce avansa în ierarhie, făcea presiuni tot mai puternice pentru canonizarea lui Valeriu Gafencu: „Măcar atât să obţinem şi noi de la Vest în schimbul ecumenismului.” Despre Corneliu Zelea Codreanu nici nu putea fi vorba — mai era nevoie de încă un secol de la moartea lui până când holocaustolatrii să se domolească, cu toate că ştiau preabine că Tribunalul de la Nürnberg negru pe alb achitase întreaga Mişcare Legionară), dar şi despre înalţii ierarhi, de la Miron Costin până la patriarhul din zilele lor, care dădeau Cezarului ce este al Cezarului şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu (Matei 22:21; Marcu 12:17; Luca 20:25) („Şi sper că îţi dai seama că Jean Moscopol, oricât de mare artist ar fi fost, rămâne un lătrău la faza cu Patriarhul Roşu, cu Iustinian Marina care „umblă crai cu limuzina şi se-nchină la Kremlin”. Dacă n-ar fi fost Preafericitul Iustinian şi alţii ca el, din canci mai pupam noi acum mănăstiri bucovinene şi alte lăcaşuri de credinţă prin ţară, multe dintre ele zguduitoare bijuterii arhitectonice.”)

Toate astea i le expunea Remus cu calm ori de câte ori avea ocazia. Când, în schimb, răbdarea ajungea la zaţ, Manoilă era categoric: „Da? Zalmoxianism? Şi pe ce bază? Sau te-apuci s-o iei de bună pe madam’ Blavatsky, să pui de-aici una, de colo alta şi să faci un terci, ca Himmler? Mă laşi cu prostiile astea new age-iste?” Totuşi, supărarea supremă nu le era rezervată decât unor atei rău-voitori, precum Empedocle Titirez, care se îneca în propriile aporii, privite de Remus la început cu o condescendenţă greu sesizabilă, de cafea din Sfânta Elena faţă de una din Hawaii: „Da, amândouă suntem pe primele locuri în lume, dar eu îl ocup pe cel dintâi, pe cânt tu stai pe cel de-al doilea.” Când, însă, cafeaua prindea mucegai, Remus se aprindea: „Da? Atunci, legitimează-mi tu mie morala altcumva decât transcendent — ce obţii? Materialism şi rasism. Luptă de clasă şi luptă de rasă. Aceeaşi scârnăvie cu altă pălărie. Ţi se pare ţie că lumea asta e prea paşnică? Din 1789 tot încearcă iacobinii să facă din ştii-tu-ce bici, dar nu se poate.”

Deşi Remus îi aducea lui Vali astfel de argumente, el însuşi era un enciclopedist: îl citise pe Andrei Scrima de-a fir-a-păr şi înţelegea foarte bine treaba cu Marele Anonim; atât doar că, gândindu-se la locul lui în ierarhie, nu îşi îngăduia să fie deschis nici măcar faţă de Psihedelic, omul sincerităţilor sale adjuncte, după propria soţie, Dora. Totuşi, cândva după 60 de ani, într-o polemică asemănătoare, Remus lăsase o breşă în pledoarie, iar Valentin, victorios, exclamase, râzând: „Vezi, Padre? Eşti un necinstit sufleteşte!” Drept răspuns, Părintele Cel Straşnic adusese pe tavă o flatată modestie: „Aş vrea eu să fiu ca Iorga…”

Nu întâmplător am adus vorba despre cafea: Emilia Zugschnauze mereu se întorcea din oceane cu braţele pline, împăcând listele de cumpărături ale martorilor. La un moment dat, într-o noapte treizecistă îmbâcsită de fumul culiselor, rezemat de una dintre uriaşele lor boxe, un percutant personaj îşi făcea din nou apariţia, în skandenbergul aburilor de cafea cu fumul de ţigară, după o pauză de cinci ani şi două căsnicii devastatoare: Marius Ciobanu.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s