Un popă şi un rocker (partea a doua)

https://psihedelicul.wordpress.com/2011/08/24/un-popa-si-un-rocker-partea-intai/

Dar vremea era şi pentru vântoase de inspiraţie.

 I-auzi, Padre, trecuse Vali la subiect, deschizând agenda:

Balada lui Remus Manoilă, Părintele Cel Straşnic

  Un veac să ne înghită, un veac să ne digere
Şi să ne-arunce-n hăul uitării fără leac
De nu vom scoate iute, să punem pe picere
Balada popii Remus cu râvnă de sangeac.

Deci, scoală-te tu, barde, cât încă-i plin paharul,
Tuşeşte-te spre vorbă, sumete-te puţin,
La toţi tu ne arată pe-aici cine-i stiharul!
Să aibă umilinţă doar sumbrul capucin!

— „Mulţam” îţi zic, vătave, cât luna-i încă-nvoaltă,
Rotindu-se alene pe crugul preştiut.
Iar când falanga trece din toartă-ntr-altă toartă,
Începe şi balada puhavul bard hirsut.

La şase kilometri de Capitala şuie,
La şase kilometri de la Pantelimon,
Se face, pâşa-pâşa, se face-o cărăruie,
Gonindu-ţi ziua paşii de-al burgului flegmon.

Dar seara cine trece, în aparenţă paşnic,
Pe drumul cu tenebre ce duce la cămin?
E Remus Manoilă, Părintele Cel Straşnic,
Cântând agale Psalmii cu glasu-i cristalin.

— Phaaa… Mă-nchin ţie… Cum ziseşi în strofă?

— „«Mulţam» îţi zic, vătave,/ Cât luna-i încă-nvoaltă”…

— Aşa, aşa! „Mă-nchinu-ţi ţie, barde, cât strofa încă-i coaptă!” Ce FIFA? Ce Football Manager? Ce deşertăciuni dintr-astea? Uite: îl închid. Ce dacă pierd campionatul? „Sic transit gloria mundi!” Bagă mare, că tare-mi unseşi sufletu’! Mai dihai decât licorosu-ăsta de vin!

Şi Padre deschisese frigiderul, de unde vinul începuse a sclipi diabolic ca sângele lui Lucifer dintr-un centru de transfuzii al cunoaşterii. Bine, dacă Bardu’ s-ar fi exprimat astfel, automat s-ar fi lins pe bot de la orice fel de vin din partea Părintelui Cel Straşnic, însă cel dintâi se mulţumise cu o simplă privire ca a tartorului sus-menţionat.

— Era vorba să vină gagică-mea pe la mine, s-o cinstesc… Dar, cu tot respectul pentru ea, tu meriţi mai mult aşa ceva!

— Viaţa bate filmul, strofa bate epididimul, îşi permisese Psihedelicul să observe.

— Adevăr duhneşte gura ta!

Iar după-amiaza continuase până hăt târziu şi nimeni n-a putut vreodată spune de ce s-a înnegrit: de seară ori de vinul gălăţean?…

Ţonţo abia două zile mai târziu avea să vină: slab, ogârjit, fleoşcăit ca liniile generale ale unei staţiuni de babalâci… Făcea ca de fiecare dată: îşi punea playerul pe urechi şi săra ţuica din pahar cu lacrimile sale, mai zguduitoare decât albumul „The Final Cut” al Pink Floyd-ului, album pe care fusese cât pe-aci să-l dea ca exemplu la examenul de Filosofie din  primul an, la subiectul „Existenţialism”.

— Aia e şi cu  Ţonţo… oftă Remus.

— Poftim? se trezi Valentin din cocoloaşele-i de gânduri.

— Ziceam că… Dar vocea Zinaidei Bolboceanu îi întrerupse vorba:

De când războiu’ s-a-nceput,
Nu mai vezi feciori la plug…

— Stai un pic… Da, Dora… Nu încă. Bine — îi spun. Pa. I-auzi, cică: ţi-ai uitat nuştiuce manuscris la noi. La ce lucraţi voi acum?

— La nimic închegat — sunt texte disparate. Ion şi Mishu şi-au lansat câte-un album solo.

— Da?

— Da… Eh, vorba vine „solo”: Ion cu Romi şi Mishu cu Mike.

— I-auzi…

— Da… Problema e c-au apărut zvonuri pe Internet: pe forumuri, pe bloguri, pe toate prostiile alea… cum că ne-am despărţi. Nu prea ne mai cheamă din străinătate. Şi mă mir: n-au trecut decât trei ani de la concertul de pe „Oblemenco” — ai văzut ce bine-a ieşit: am lansat DVD, ne-au citat în presa internaţională… Ş-acu’ saltă inima-n Ion când vede cum s-a-mpăcat cu ta-su… Da’, vezi tu, showbizu’ e schimbător: azi eşti, mâine te prinde pe mirişte.

— Oaaa… Asta o fost profundă — ca şi cum ai fi zis: „Frate ca frate, da’, dacă ai fraţi, nu eşti singur la părinţi.”

— Eee, bine… Eu vorbeam serios.

— Ho, mă, că glumeam… Mishu ce mai face? Tot liberal şi ateu?

— Lasă-l, că-şi face treaba bine… La cât sunt ei de talentaţi, le mai trec cu vederea una-alta… Slavă Domnului că nu se droghează.

— Deloc?

— Eh, mai calcă ei strâmb când şi când, da’ nu cât să dea-n bâlbâială… De-ăştea slabe mai mult.

— Ai grijă!

— Au ei singuri, c-au văzut ce s-a-ntâmplat cu Radu, primul bassist: când sărise calu’, începuse să se certe cu ei, făcea figuri… pân-a plecat singur. El cu mâna lui şi-a luat bassul ş-a plecat. Pe de-o parte, îmi pare rău, că datorită lui am spart gheaţa, cu albumu-ăla din 2016, „Antonel de Bontonel” — ştii tu —, dar, pe de altă parte, ce poţi face cu un drogat instabil, care mereu se ciocneşte în viziune cu un clăpar încăpăţânat şi cu un chitarist solo orgolios? În grea cumpănă am stat atunci: să-i fi gonit pe Ion şi Romi, pierdeam energia formaţiei; să-i fi făcut vânt lui Radu, lipseam muzica trupei de nişte fineţuri compoziţionale pe care Mike, noul bassist, avea să le dovedească abia opt ani mai târziu, în 2025, când a început să îşi compună propria parte la trilogie.

— „Deprinderile”, nu?

— Da. Ai văzut cum au ieşit: la marea artissimă.

— Chiar că… Ştii la ce mă gândeam?

— Ia zi.

— Mă gândeam că Duhul Sfânt se pogoară asupra a tot felul de oameni: unii, mai ageri, prind momentul şi se folosesc de el; alţii, mai motologi, stau şi nu se lipeşte nimic de ei. Dumnezeu e cel mai mare egalitarist: îi dă fiecăruia un moment de graţie în viaţă. Egalitarist al şanselor, nu al luptei de clasă ori de rasă, lupte care pun în fruntea obştei te miri ce gârâială de om, doar pentru faptul că el sau strămoşii lui au fost, într-un moment sau altul, exploataţi, iar acum se simte obligat să îi exploateze şi el pe alţii. Extremismele — şi ale toleranţei, şi ale intoleranţei — duc la deşerturi, pentru că se atrag unele pe altele, se succed ca zilele fierbinţi şi nopţile geroase care au măcinat roca în Sahara. Aici, în gândirea şi în acţiunea politică, este logica bateristului: trebuie să ştii exact când să pui picioru-n prag, în pedala tobei mari: bum! Întreabă-l pe Gabi, dacă nu mă crezi.

— Te cred. Şi pe noi ne-au acuzat de extremism: că ce e cu mesaju-ăsta şovin în piesele voastre? Ce e cu protocronismul ăsta deşănţat din „Construind imperiul”? Şi câte altele… Mai aveau un pic şi ne trăgeau de guler că de ce suntem numai români în formaţie. Le-am răspuns finuţ: „Mâncaţi şi voi o pâine, mâncăm şi noi una.” „Da, dar a voastră e fanatică. Pâine fanatică!” M-am stăpânit puternic. Le-am zis doar atât: „Nu ne plac procesele de calomnie şi vă dorim să nu vă placă nici dumneavoastră.” Au tăcut — au înghiţit găluşca. S-au gândit că mă ţin de cuvânt, de continuă. Şi eram pregătit ca, în caz de supărare, să vin la Dora cu jalba-n proţap. Am încredere-n nevastă-ta — am văzut-o cum pledează.

— Vai, mulţumesc…

— N-ai pentru ce — eu spun ce este.  Dacă m-aş fi pus pe ei, ca din oală i-aş fi luat: trei ziare tipărite ş-unul online, că, de bun ce e, nu-l mai cumpără lumea pe hârtie. Plus postu’ lu’ peşte prăjit de televiziune, care dă ştiri din oră-n oră: că ce haine mai poartă cutare politician, cu ce vine la serviciu, cine de cine s-a mai despărţit, ce babă a mai fost violată… Şi cică sunt profesionişti. Să vezi tu ce profesionist ar fi plătit ei despăgubiri, dacă continuau pe linia asta, cu ocările, şi mă făceau al dracu’. Săreau banii din ei ca bomboanele din piñata.

Remus îl asculta zâmbind, tolănit în scaun. Când Vali isprăvi, îi făcu semn cu degetul mare la încheietura mâinii:

— Mai ia-ţi pulsul…

— Ştiu, mă agit prea mult… Căldura asta cre’ că e de vină. La tine-acolo era răcoare, era bine…

— A ştiut El, Dumnezeu, ce face când ne-a lăsat nucii. Ce măr? Ce pom al cunoaşterii? Nucul, tatule: răcoarea răgazului de a-ţi cântări singur păcatele. Anticamera de până la Sfântul Petru. Doamne, mare e mila Ta… îşi făcu protopopul cruce.

— Să-I zici „mulţumesc” şi din partea mea.

— Păi, tu nu Îi zici?

— Nu ştiu în care paradigmă…

— Iar începi?

— Bine — tac. 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s