Ceva mai mult sirop cu Mike

Dacă, în epoca statuisto-mochetistă, Ion câştiga de departe trofeul siropoşeniei (frizând emoismul), pe măsură ce avansa în anii de Jeg Tzappeshlitz (culminând cu cei de Manuela), Chilotu’ îşi dovedea exponenţial mămăligitatea cu brânză şi mai puţin cu smântână. Astfel, deşi în toată aviaţia (şi în cea civilă şi în cea comercială), Nazarov era cât se poate de “teeen-hut!” cu subalternii, de îndată ce simţea miros de aliteraţie a consoanei “f” şi de asonanţă a vocalei “o”, Mikey redevenea martoraşul din Gara Craiova, cel care primea cu un zâmbet de Muttersöhnchen* (Vatersöhnchen**, în cazul lui) papa-urile tatălui de pe peron. Sau cel din barul craiovean “Keops”, care în jur de ora 10 seara se ridica şi se scuza, motivând că îl aşteaptă părinţii cu masa pusă şi atrăgând comentarii ireverenţioase la adresa alăptării lui. De aceea, probabil că nici nu este de mirare faptul că una dintre galopantele sale iubiri premarghioliste a fost o controloare feroviară “între două vârste şi trei depresii”, după cum le povestea el mai târziu martorilor, în interbellumul Maria-Manuela.

Răvaşul acela plin de piscuri pe EKG  pe care Mike i-l scrisese Marghioalei în anii de secretomanie asupra relaţiei lor Pilotu’ nu li l-a arătat martorilor decât la pomana de un an a sopranei, udându-i hârtia cu sincere lacrimi, chiar dacă Manuela abia reuşea să îşi ascundă nemulţumirea. L-a făcut public la pomana ţinută între martori, după cea cu rudele Mariei, unde fireşte că fusese singur, deoarece acolo nici nu se punea problema de a aduce măcar vorba despre altă femeie.

Dacă soprana ar fi fost incinerată, Printzu’ automat ar fi propus fumarea ei, în semn de omagiu şi din dorinţa ca harul vocal să dăinuie.

Obiceiul declaraţiilor de dragoste scrise pe hârtie i-a rămas Pilotului până hăt încolo, spre 2045, după moartea Emiliei, când a avut o perioadă în care l-a cuprins sentimentul de deşertăciune a vieţii. Abia câţi mai ani mai târziu, văzând-o pe Manuela tot mai voioasă de pe urma progreselor din cercetarea post-nobelistă, abia atunci şi-a venit Nazarov în fire, amintindu-şi de momentul în care zurliul de textier, încă râgâind a bere şi a şaorma cu sos de usturoi (deşi era vară şi briza mării pierdea cu marţ în faţa zăpuşelii), Vali, zic, descoperise carnetul lui, al lui Mike, cu schiţa primei poezii închinate geneticienei:

— Ia să vedem noi…

— Bă, nu!

— Ho, vere, că nu dau turcii! Ia: „Napalmul meu din septentrii”… Ooo… I-auziţi, bă, martorilor, ce scrie Mikey-aicea:

Napalmul meu din septentrii,
Din septentrii sub pirostrii…

Şi cu stridii din meridii, hă, hă, hă…

— Te bat, fraiere! Dă-l încoa’!

— Nooo… Stai, să mai citim:

Ciudanoviţa mea aleasă,
Cu pufuri de vel-pităreasă,
Viaţa mi-e lungă penitenţă
Când pui tu x-u-n existenţă…

Iar eu, tactil prin subsidenţă…

— Hai, gata, că eşti porc!

— Porc, da’ inspirat. Dă să-ţi facă nen-tu Vali una, de să stea mâţu-n coadă. Fără preţiozităţi de-ăştea de-ale tale. Dă-mi numa’ răgaz o juma’ de oră.

— Bă, Vali, nu te băga…

— Ba daaa…

— NU!

— Bă, în loc să zici „mersi” că ţi-a dat Dumnezeu textier bun, tu ce faci?

— Biiine, hai…

Şi Lynx se-nchisese-n budă, căci ziua fusese plină de mazzobagando.

— Ia uite, ia, ieşise el transpirat:

Spumant să curgă vinul pe ale tale coapse,
Pe ele îngheţata să dea-n sfâr viperin.
Flămânde amândouă, ca-n iarbă lunge coase,
Preludă pofticiosul cu gând de submarin…

— Ooo… Submarin, submarin…

— Păzea, Sea King-u’! rânji Mishu erudit.

— I-auzi:

Iar untul cel prăvalnic, când, scos din frigidere,
Pe covoraşul pielii se-ntinde c-Aladin,
Să ţipi, femeie caldă: drumeţu’, ‘n belvedere
Ajuns, înfipse steagul în muntele-ndocrin.

— Maaamă… Perfect. Că tot e ea pe domeniu.

— Păi, vezi?

Lui Mihail Mihailovici Nazarov i-a priit cum nu se poate mai bine înfăţişarea sa copilărească. Cel puţin în anii de Braşov, printre toate ardelencele acelea cu ochi pătrunzător, Mikey semăna cu un nărăvaş simţământ, căci femeile nu puteau a se hotărî cum să îl privească pe Pilot: ca pe un bărbat bine, amu-amu comandant de escadrilă, ori ca pe un copilandru care este nevoit să se ridice pe vârfuri până să ajungă la raftul cu savarine şi pe care, vorba bancului, îl bătea ta-su cu cureaua de la ceas? Singură Maria Balc-Stegaru („niciodată în penumbră, niciodată Nazarov”, după cum îi scrisese Mikey în nişte versuri grăbite, dar care îi merseseră femeii la inimă), singură Marghioala avea să reuşească a îl struni cu un „hooo-ptrrr” spiritual ce avea să îşi vadă apogeul în ultima (dar nici vorbă „cea din urmă — dă-ţi peste gură, Stroe; nu cobi!”), a treia parte a trilogiei „Construind imperiul”: „Deprinderi”.

_______________________________________

*literal, “fiuţul mamei”

**literal, “fiuţul tatălui”

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s