Când stau pe singurul tron la care am acces

Mă zbat şi mă zvânt în duhori sedentare.
Mucoasa, ‘nsurgenta, încearc-o fandare,
Dar nu reuşeşte şi, astfel, pupila
Se umple de lacrimi; se-aprinde, fitila.

Mai stau o minută, mai dau trei tornade,
Închei c-un andante ploios simfonia.
Mi-e fric-a privi: Sporade? Ciclade?
Mai bine-mi probez papetar omenia.

Anunțuri

2 gânduri despre „Când stau pe singurul tron la care am acces”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s