Obraji fleoşcăiţi şi fonduri pentru cercetare

____

*

µ

*

µ

*

µ

*

µ

După 25 de ani, obrajii, roşii, ai Lynxului începuseră să se fleoşcăiască, dându-i un aer de mops sau de cârciumar sictirit („piele de beţivan — ce vreţi?”) şi mustaţă pe oală ce nu voia în ruptul capului a se uni cu bărbuţa sârmoasă. În 2022, anul petrecut departe de Veta, în Bucureşti, zgârcindu-se la maximum pentru aducerea prietenei la Spitalul Universitar din Capitală, impresarul avea să slăbească jalnic, proces urmat de accentuarea flascităţii.

Soţii Cepta fireşte că se îngrijorau văzându-l şi îl îndemnau să stea liniştit, că şi în Cluj-Napoca existau posturi bune, dar el nu şi nu, în Bucureşti se derulau programe majore de cercetare, Mira merita felia cea mare. Ce se petrecea? România dovedea încă o dată că se putea dezvolta foarte bine sub imperii: generaţia ’90 crescuse şi se maturizase sub influenţa noii URSS de la Strasbourg, Bruxelles şi Luxemburg („UERSS”, după formula euroscepticilor), însă poporul român, acel „monstru care îşi scoate capul înfricoşător dintr-o grămadă mare de moloz” (vorba lui Lemmy caracterizând rockul), poporul român, zic, reuşise şi de această dată să şunteze dominaţia străină cu propriile ei arme (fireşte, în limitele diplomaţiei — doar nu îşi permitea să rişte o intervenţie militară câtă vreme nu se bucura nici de capacităţi de luptă impresionante, nici de aliaţi pe picior de egalitate şi fideli). Iar armele în chestiune erau fondurile europene: generaţia ’90, după cum spuneam, se afla acum în jurul vârstei de 30 de ani, se şcolise o parte în ţară, o parte în străinătate, furase şi ea şi continua să fure din România, precum înaintaşii, dar înţelesese că, dacă voia să cosmopolitizeze ţara după firea ei, a generaţiei, trebuia şi să investească câte ceva, iar una dintre surse erau banii europeni, pe care cercetătorii (mai români decât politicienii) puseseră imediat mâna şi reporniseră motoarele oprite în 1990. Unul dintre aceste motoare duduiau acum în cercetarea medicală, unde, oricât ar fi urât sudul ţării, Laurei Cepta i-ar fi plăcut să îşi vadă fiica. De aceea, după oarecare hâr-mâr, doctoriţa se învoise cu mutarea Mirei-Elisabeta în Bucureşti, împreună cu alunecosul dar, se pare, altruistul ei prieten. Părinţii medicinistei se oferiseră să contribuie cu jumătate din sumă, însă viitorul ginere se opusese categoric. Văzând aşa, dermatologa se simţise datoare să facă ceva pentru olteanul ogârjit de zgârcenia anului 2022, aşa că îi realizase un lifting facial de toată frumuseţea, başca îndepărtarea tuturor aluniţelor ce ar fi pus probleme. În august 2023, pe litoral, la şase luni după nuntă şi la o lună de la licenţa Vetei, Ion şi Romi aveau să observe această a doua schimbare cu un „ia uite, mă!” invidios, în timp ce, ignorate, şaormele li se sleiau în mâini, martore (şi ele) la examinarea pe toate feţele a textierului „defrişat”.

Anunțuri

Un gând despre „Obraji fleoşcăiţi şi fonduri pentru cercetare”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s