Cătălin Stroe, inginer de lumini

Stroe a stat atunci jos, dar numai pentru zece minute, deoarece orarul, pe care singur şi-l încărca, îl chema înapoi la serviciul de programator, unde era coleg cu Radu „The Leprechaun” Madagan. Dealtfel, aceştia constituiau partea inginerească a zonei statuie-Mocheta, acea celulă martoricească despre care, după 2010 (anul venirii lui Stroe la Politehnica din Bucureşti), se credea că, în scurt timp, avea să fie în stare a construi, din fire conductoare, electromagneţi, amplificatori, antene, şaorme şi Bucege, un aparat prin care ai fi putut intra în legătură cu nişte martori asemănători dintr-o realitate paralelă. Tandemul Stroe-Madagan cât ai bate din palme ţi-ar fi transformat o pungă goală de chipsuri într-o cuşcă Faraday sau o grămadă de cartofi cruzi decojiţi într-un generator electric (cum văzuse Radu într-un western), dacă Stroe ar fi dat la pedale, iar The Leprechaun ar fi supravegheat toată operaţiunea, pufăind din ţigară şi mormăind câte-un „M-m-m-m-m-m… Bă, parc-ar merge-un re diez acolo… Bagă, bagă, Stroe — nu sta şi te uita!” Dealtfel, cei doi s-au reîntâlnit pe holurile Telecomunicaţiilor bucureştene, cu doi ani diferenţă în favoarea irlandezului, care, odată pornită formaţia Deltamistic, el a fost cel care i-a bătut la cap pe Vali şi pe Ion să îl coopteze pe Stroe ca sunetist, luminist, taoist, shintoist… orice, numai să-i dea o şansă de a rupe gura târgului, nu doar a prăfuitelor corporatiste şi a secretarelor cu fund mare şi teancuri persistente de Solitaire din multinaţionala unde Mr. Bin, încă student, se angajase şi în care ducea viaţă de şerif. În vremea aceasta, quărcăind de colo-colo, pe o orbită relativ regulată, în jurul unei catedre, cel care avea să îşi aroge, la un moment dat, cognomenul de Entalpen Turumbellcea ducea viaţă de calipf într-un liceu bucureştean, la fel de scund ca Stroe şi ca Madagan, dar vizibil mai fălcos, de parc-ar fi ţinut între maxilare pinioanele bicicletei de mai sus, însă asta este cu totul şi cu totul altă poveste, declanşată abia în momentul în care Cătălin Stroe era concediat, iar Empedocle Titirez era îndemnat să îi găsească un loc prin studioul aglomerat ghiozdanului ticsit cu Gazete Matematice pentru olimpicii săi.

Lui Cătălin Stroe, acest Jane Rusu al luminismului martoricesc, nu i se adresau pe prenume decât rudele. Deltamisticii şi Black Codes-ii nu îl strigau decât „Stroe”, având serioase traume din anii de statuie şi Mocheta, când prietena lui de atunci, Carla Stângău, îl striga „Cătălinuţule”, „Nuţule” sau chiar „Nunuţule”. Fata, elevă pe atunci la Colegiul Naţional „Elena Cuza” din Craiova, era o roşcată cu păr neverosimil de lung şi de drept, ca al metalistelor îmbrăcate în piele neagră din diverse videoclipuri scandinave, păr simetric tăiat pe mijloc cu o cărare mai dreaptă decât razele de lumină ce îi intrau în ochii de hipnotistă: mari, ovali, apropiaţi şi verzi ca musca ce ţi-ar fi picat în Buceagă de te-ai fi rătăcit cu gândul privind în ei. Tipa avea curioasa (pentru martori) obsesie a olăritului, de care se ocupa în atelierul tatălui, un faimos olar al Craiovei acelor timpuri, dar, o dată cu anii ieşeni de Arte Plastice, Carla avea să devină mai transparentă, urcând lutul în pod şi schimbându-l cu sticla. Ea a fost primul român care, în 2034, nu doar că revitaliza avangarda plastică românească (deparazitată, acum, de orice comunism de snobi), organizând în diverse oraşe expoziţii cu titlul „Arte aloanomarţiplastice”, ba mai mult: cu interesul popular sălbatic pentru activitatea sa, femeia făcea concurenţă serioasă de audienţă întregii campanii prezidenţiale din acel an. Johnny The Nox şi-a făcut atunci timp şi a participat cu nişte desene de-ale lui, dar câştigul nu a fost atât material, cât spiritual: creaţiile de acolo l-au inspirat puternic pentru copertele Jeg Tzappeshlitzului, ale muzicienilor cu care colabora grafic şi, mai ales, pentru ilustraţiile albumului „Ciorchinele”, lansat împreună cu Romulus-Andrei Stancu în 2037.

Ca să vă faceţi cât de cât o idee despre Cătălin Stroe, închipuiţi-vă un Edward Norton mai scund, cu bărbia mai ascuţită şi cu o mustaţă de flăcău care tocmai a terminat armata: nici mijită, ca de copil proaspăt ieşit cu capul dintre sânii unei motocicliste generoase-n curbe, dar nici definită, ca de haiduc cu brâul rânjindu-şi colţii cu plumbi. Era undeva la mijloc mustaţa lui: îi dădea un aer de şobolan hacker, dar amintea şi de un ospătar care, ca zmeul, întâi aruncă buzduganul „viiineee”-ului şi abia apoi se arată şi el, aducând în echilibru pe degetul cel mic un Turn al Chindiei din pahare, cu tot cu jupânesele cu smoală şi pietroaie pentru turci. Totuşi, privirea lui inocentă l-a salvat de la multe belele cu poliţiştii: de la simple amenzi pentru întreaga gaşcă de martori, pe motiv de tulburare a liniştii publice, până la treburi mai serioase, cum ar fi diversele descinderi ale Poliţiei în apartamentul lui, pe motiv de site-uri sparte, clonate, clocite, răspopite sau ce Dumnezeu le mai făcea Stroică.

„Stroică, emberule„, îi proorocea o iubită din Satu-Mare, „ascultă-mă pe mine ce-ţi spun: tu ori intri-n puşcărie, ori ajungi să ţii lumea cu gura căscată”. Şi chiar aşa a fost — ardeleanca a avut gură aurită: prin salata de fructe pe care o făcea cu reflectoarele, Hackeru’ reuşea să ţină cu ochii cât cepele regimente întregi de rockeri, care, la un semn, ar fi fost în stare să… dar mai bine nu, căci nu suntem instigatori.

Cătălin era o zvârlugă de om: cu spontaneitatea, promptitudinea şi, uneori, chiar clarviziunea sa, era de departe cel mai potrivit dintre martori să depăşească suta de ani: în orice epocă l-ai fi teleportat, ar fi putut foarte bine să ajungă pe prima pagină a ziarelor, dând sfaturi solide despre cum trebuie condusă ţara. Era un mic Nelu Mierloi — ce mai! De-asta s-a şi simţit el mai bine la Timişoara, lângă impresarul Black Code-ului refăcut. Atât doar că, spre deosebire de Mierloi (care, cu doi ani mai mare, prinsese mai proaspete învăţăturile desprinse din marile escrocherii ce sfâşiaseră România în anii ’90), Stroe n-avea mai deloc noţiunea banului. El ştia aşa, inginereşte: „pentru un concert, iau a (poate chiar a’>a, dacă şi cânt la percuţie). Din a, b îmi trebuie pentru cheltuielile obişnuite lunare, iar restul de bani c îl sparg pe chefuri şi pe femei. Dacă, prin bunăvoinţa probabiblisticii, rămâne o mică parte d, atunci o voi pune deoparte pentru săptămânile cu maţul gol. Clar ca lumina zilei.”

[Faza cu Ozi]

Aşa a fost cu Ozi… Stroe, în schimb, era cât se poate de normal în preocupări: concerte-programare-concerte-programare. Din când în când, părăsea viaţa de trupă pentru câte un muzician răzleţ sau chiar pentru vreun cor. Dealtfel, aşa o cunoscuse pe Maria Balc-Stegaru, colegă cu el de an în Colegiul Naţional „Carol I” din Craiova: un trio alcătuit din ea şi nişte prietene de-ale ei fusese invitat în ceea ce era pe-atunci barul craiovean „Pistons ‘n’ Art”, amplasat pe aceeaşi Cale a Unirii precum Keopsul, dar mai în sus, spre Hotel „Minerva”, exact vizavi de covrigărie. „Artul” era renumit în acei ani ca fiind raiul punkerilor de orice fel: de la ramonei şi sexpistolari până la grinderi cu freze ca nişte mături de nuiele, ce purtau tricouri cu Napalm Death şi îl contraziceau pe Darwin în privinţa strămoşului omului, propunând porcul în locul maimuţei.

Marghioala fusese invitată în Art împreună cu două prietene la concertul uneia dintre acele formaţii din care făceau parte Mike Nazarov şi Alexandru Brânzan şi care purta acum numele The Rotting Placenta Camouflage. Din placenta respectivă a luat naştere prietenia dintre Maria şi Stroe: el se ocupa cu sunetul (luminile le asigura barul) şi a avut cumplit de furcă din pricina fetei, căreia mereu nu-i convenea ceva: „Face microfonie… Nu ne-auzim în monitor… Nu ia-naltele bine… Stroe!!! Cu de-ai ca tine intră Europa-n noi?”

Stroe totdeauna a fost cel mai bun prieten al Marghioalei, fără ca ei doi să simtă ceva fizic unul pentru celălalt: în anii liceului, erau mult prea idealişti să le ardă de altceva decât de visuri de celebritate în lumea programării, respectiv a muzicii, iar la facultate, magistrala lor feroviară a dovedit că are două capete: Bucureşti şi Timişoara. În general, cei doi erau muuult prea asemănători ca să mai existe vreun mister între ei, lucru sesizat mai mult sau mai puţin colţos de Ion: „Uite, bă, Mikey: dac-ai fi fost pe invers, te-ai fi putut foarte bine combina cu Stroe”, fapt ce îi atrăsese o ditamai palma lipicioasă şi răsunătoare pe spinare din partea Pilotului, cu atât mai de efect cu cât Clapeş era cam la şunca goală, proaspăt ieşit de la duş.

Zvârluga de Stroe a avut un sfârşit ce le-a lăsat un dăinuitor gust amar martorilor: după retragerea Black Code-ului, în 2055, a intrat într-o depresie greu explicabilă pentru foştii colegi de formaţii: pasămite, nu mai avea parte de gloria care îl ţinuse pe braţe timp de patruzeci şi ceva de ani, or asta se resimţea. Şi se resimţea atât în istorisirile pe un ton sfâşietor spuse puştanilor pe care îi ajuta acum „cu câte-un cablu, cu câte-un sunet”, cât mai ales în patima, nemaiîntâlnită până atunci printre martori, a cărţilor de joc. Ele i-au adus pieirea: gulerele de datorii deveneau din ce în ce mai strâmte, până când un recuperator s-a îndurat de Stroe şi l-a eliberat din strânsoare cu un glonţ în cap. Evenimentul se petrecea prin 2057, la 66 de ani ai lui Stroe şi la doi ani după turneul de adio al Black Code-ului, şi era prima insulă ce se desprindea din marele continent al inimii Printzului. Şi, tot aşa, din insulă-n insulă, din Ion în Ozi, din Romi-n Mike, din Nelu-n Costi, până când Mishu, văduv de Emilia din 2045 (moartă în urma torpilării submarinului care o transporta prin Marea Bering), Mishu n-a mai putut răbda, a vândut tot, s-a cărăbănit în Sicilia, a pus vreascu’ pe-o văduvioară de 40 de ani (el având 80, dar fiind hipnotic de potent şi nici de lepădat în privinţa banilor), s-au căsătorit, au făcut un băieţel, apoi Mihai, încă în putere, a dat ochii peste cap la 94 de ani.

Anunțuri

2 gânduri despre „Cătălin Stroe, inginer de lumini”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s