Viaţă de roacheri rupţi în fund

Vali şi Veta (Mira-Elisabeta Cepta) s-au cunoscut în barul clujean „Barda lui Mihai” în octombrie 2018, pe când ea era studentă în anul al II-lea la Universitatea de Medicină şi Farmacie din oraş. În februarie 2019, viitoarea neurochirurgă şi părinţii îl primeau acasă la ei, într-una dintre cele mai tulburătoare vile ale Cluj-Napocăi. În seara aceea de iarnă, în casa familiei Cepta, Valentin Busuioc a fost „ştrudelistic de bun”, vorba lui Ion. A fost magistral, ce nu pomenise nici un public discursiv al lui de până atunci, de la perechea statuisto-mochetisto-chipsoisto-bucegistă Ion-Mishu până la constipaţii de la diverse evenimente snoabe din Bucureştii anilor 2011-2018. Viaţa lui Vali ca relaţionist în Capitală (serviciul lui de om serios, adică — nu cel de samsar muzical) a însemnat nenumărate plotoage de timp în care impresarul se vedea nevoit să prindă rădăcini hemoroidale pe scaun, ascultând tot felul de marţafoi, tot felul de Ducă din Luncă cu pretenţii de Mafalda. De altminteri, din această cauză părăsise Busuioc primul oraş demografic al României în toamna anului 2018: toată vara, făcuse spume la gură după slujbe bine plătite în provincie: Bucureştii îl sufocau ca posibilii ucigaşi pe Marin Preda cu perna în 1980.

Mutarea în Cluj-Napoca în septembrie venise cum nu se poate mai bine: Mishu îşi terminase rezidenţiatul, Mike nu avea un domiciliu stabil, iar Ion împărţea cu Vali şi cu Mihai-Emilian un apartament de două camere, chiar dacă Ionescu şi Busuioc nu îşi spuneau mai mult de zece fraze pe zi, după incidentul din pricina Marghioalei, în care clăparul fusese la un pas distanţă de a băga cuţitu-n impresar. Mutarea în Cluj, în schimb, avea să mai dezgheţe apele, iar topirea definitivă se producea în septembrie 2020, în momentul în care Nazarov le trimitea invitaţii la nunta lui cu soprana discordiei. Evenimentul urma să aibă loc în ianuarie 2021, iar Juan-Alejandro le-a stricat martorilor Sărbătorile băgându-şi un picior în ghips toată luna decembrie, întrucât stătea în mare cumpănă dacă să onoreze sau nu invitaţia. Până la urmă, s-a îmbunat faţă de pilot, mai ales că impresarul-textier îi anunţase pe toţi muzicienii că intenţiona să înceapă lucrul la versuri pentru o trilogie numită „Construind Imperiul: Aprinderi, Cuprinderi şi Deprinderi”. Treaba asta, explica Holloway, urma să se întindă pe şase ani (câte doi de lucru pentru fiecare parte) şi necesita o mare coeziune a trupei, aşa că „băgaţi-vă minţile-n cap, băi, fraieri ce sunteţi, că, din Constanţa-n Satu-Mare, orice impresar şi-ar da pielea de pe el să aibă parte de oameni ca voi.” Mihail-Cristian şi Maria îşi petreceau luna de miere în ianuarie-februarie, apoi toţi rockerii din Jeg Tzappeshlitz îşi minimizau pe cât posibil programul de serviciu, timpul rămas fiind dedicat muzicii şi versurilor, dar şi turneelor naţionale şi internaţionale de promovare a albumului „Aer-sol în si bemol”, lansat în 2020. În ţară, lumea îi ştia şi îi aprecia din 2016, de când lansaseră „Antonel de Bontonel” (o palmă peste botul demitizatorilor din orice domeniu împotriva românilor), dar în străinătate nu au avut succes aşa de uşor, iar consacrarea în afară nu avea să le vină decât o dată cu „Aprinderile”.

Ca text, trilogia avea în spate o serioasă documentare despre daci, de la Vasile Pârvan până la protocroniştii epocii ceauşiste atent cernuţi, iar autorul ei itera*, stilizat şi completat, pe alocuri, din imaginaţie, drumul parcurs de Burebista de la primul pas în construirea Imperiului Getic până la impunerea în teritoriu a normelor din Sarmizegetusa. Bineînţeles că au izbucnit nenumărate acuze: de nebunie, de şovinism, de revizionism… mai aveau să apară cele de satanism, pentru a fi tacâmul complet. Cu toate acestea, trilogia s-a bucurat de un succes delirant, atât în România, cât şi în Europa (tradusă în limba engleză de către mama Manuelei Petraşcu), mai ales printre spanioli, francezi şi greci, datorită faptului că era vorba de Burebista, susţinător militar al lui Pompei (care fusese de acord să recunoască graniţele imperiului getic) împotriva expansivului Cezar (care ocupase teritoriile locuite atunci de popoarele de mai sus).**

Textierul viitoarei trilogii, după cum spuneam, locuia în Bucureşti sub acelaşi acoperiş izolat fonic cu clăparul şi vocalistul operei. Romi şedea pe blat într-un cămin al Politehnicii, iar Sandu şi Gabi erau bucureşteni — n-aveau ei treabă. Bassistul-pilot, în schimb, deşi pe hârtie stătea în aceeaşi locuinţă cu primii trei, pe teren, cursele îl luau din şi îl lăsau în cele mai neaşteptate paturi de creştine terestre: în Craiova, o ofiţeroaică (prin temperament, nu prin trese) care îl ţinea într-un tir de Katiuşă („Pe unde umbli? De ce nu mă suni? Vrei să ne despărţim?”); în Vaslui, o mironosiţă extreeem de prefăcută care îi determinase pe martori, la aflarea tărăşeniei, să îl trimită urgent pe Mikey la venerolog; în Bucureşti, o controloare feroviară între două vârste şi trei depresii, pendulând între metresă şi mamă şi părăsită în braţele unui cârciumar din Pantelimon, unde băgau în fizic Vali şi Mishu; în Suceava, o teoreticiană a conspiraţiei pe sufletul bassistului, cu care nu ştia ce să facă mai întâi: să se dea în bărci sau să piardă noaptea cu grozăvii istorico-politico-SF? Şi, nu în ultimul rând (ci la lojă), în Timişoara, Nazarov o avea pe Maria Balc-Stegaru, maiestuoasa soprană consacrată în 2016, la un an după absolvire, de rolul Luciei di Lammermoor. Bineînţeles, sedimentarea relaţiei cu ea a dus la debarasarea treptată a pilotului de femeile de mai sus.

Înfăţişarea Mariei era una copilărească, la o primă ochire: abia medie ca înălţime şi firavă la piele şi în gesturi (deşi începuse să se cam hamburgherisească), soprana a purtat câteva luni bune aparat dentar fix, încât Mike şi-a luat o palmă ţiuitoare peste ureche când a-ntrebat-o dacă n-ar vrea să facă reclamă pentru firma de cuie, sârme şi şuruburi a lu’ naşu-său şi alta peste cealaltă ureche, pentru simetrie, când Pilotenstein vrusese să îi lipească de amigdale două dopuri de plută şi s-o dea la matrimoniale cu anunţul „Francănştainiţă, caut Francănştain”. Pe lângă sârmărie, Marghioala (poreclită astfel dintr-o sugestie fonetică: „ghiol, ghiol” al maţelor la foame, ca bassul lui Mike), pe lângă fierăria din gură, Maria ieşea în evidenţă prin ochelarii ei mici şi rotunzi, cu rame din baga, de fetiţă precoce având aerul că, la cinci ani, uimeşte oftalmologul prin faptul că ştie toate literele.

Printre acele rame îl privea Maria pe Mike într-o dimineaţă umbroasă de iunie 2019 într-o cofetărie a Timişoarei din zona cu blânde case vechi şi cinteze cu triluri ca jeturile unor aspersoare pentru gazonul Wembleyului, unde formaţia martorilor bucureşteni (acum, clujeni) avea să susţină un concert de zile mari în 2048, o dată cu lansarea albumului „Umoarea cepoasă”. Acum, nu se auzeau decât cintezele şi bucuria vacanţei apropiate. Mihail-Cristian purta haine de stradă, despovărat de toată Boeingeala vestimentară, dar încă uitându-se paranoic în toate părţile, de teamă să nu se pomenească în vreun tabloid. Şedeau cei doi la aceeaşi masă rotundă, mică de tot, cât o cafetieră abia suficientă să desfăşori harta frontului sub tirul de artilerie inamică. Aviatorul şi soprana erau combinaţi de un an bun, dar tot aruncau un ochi primprejur.

Acum, mai mult Mike făcea asta — Maria, cu două farfuriuţe în faţă, tocmai înfulecase prima prăjitură şi luase o pauză, iar acum îl privea pe pilot rezemată de spătar, în ochi cu o mare de iubire casnică, prea ghiftuită să mai fie aventuroasă şi care, dacă ar fi fost survolată în linie dreaptă cu un elicopter, ar fi putut prezenta ochiului piloţesc câteva insuliţe de „Offf… că bun mai fu diplomatu-ăsta…” Soprana, în general, nu era fandosită, dar o dată la câteva luni, evada în cele mai exotice nume ale menu-ului. Spre exemplu, acum, o duşcă zdravănă de sirop din pomelo o făcea pe femeie să viseze la natala Asie de Sud-Est a fructului, unde…

— Hei! Ia uite cine vine-ncoa! tresări ea.

— Cine? Mă cunoaşte? se crispă Mikey ca smochina.

— Da… Nu-l ştii pe Stroe?

— Stroe Hackeru’? Stroe Mr. Bin?

— Hahahaha… Da… Băăă, Stroică, băăă… de când nu te-am mai văzut… îl îmbăloşă Marghioala pe obraji de cum păşi în local. Îl mai ştii pe Mike?

— Da’ cum să nu… Mike Trubaduru’ Caftangit. Hehehehe…

— Hehehehe… râse Pilotu’ acru. Şmecher mai eşti tu…

— Te-a făcut tac-tu zebră, ai?

— Da, mă, da — m-a făcut. Şi?

— Da’ stai jos, stai jos, Stroe.

— Aaa, nu, că sunt pe fugă…

— Stai, mă, jos, îi replică ea energic. Vrei să faci varice?

_________________________________________________________________________________________________________

* „A reitera” este un cuvânt constituit pleonastic — vedeţi-i provenienţa: http://dexonline.ro/definitie/itera .

** A se vedea întinderea Imperiului Roman la moartea lui Iulius Cezar în 44 î.e.n.: http://www.lewrockwell.com/carson/carson21.html .

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s