Ce îi scria Mike Marghioalei

Maria, Maria, insomnia mea tubulară, luminiţa de la capătul tunelului vietnamez în care eu, prăpăditul, am rezistat în faţa hoardelor, ca nişte arcuri voltaice, de năvălitori ai cotidianului, cariatida duhului meu rătăcitor ca Bourbonii după mârşăvia de la 1789, ca sufletul micului Ludovic al XVII-lea ucis cu cruzime în turnul Templului „liberalizat”, Maria, erezia mea de stepă din Rusia atavică, sinuoasa mea mistuire-n cheia fa, falia lavei mele pistolare fierbinţi precum sudul, corai precum Vestul Sălbatic, fumegând ca barul primului nostru concert pe care ţi l-am închinat, soprană urgisitoare, bucurie a spitalelor mele viitoare, să nu îmbătrâneşti, Maria, ci să-l ţii mereu pe Mike al tău pe drumuri, să mă-ntrebe lumea încotro merg aşa, pierdut, iar eu mai bine să rămân mut pe vecie decât să le decojesc portocala secretului nostru, aşteaptă-mă, Maria, întreabă de mine la aeroport şi fii-mi fanion…

Anunțuri

7 gânduri despre „Ce îi scria Mike Marghioalei”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s