Primul sosit la preselecţie sau Lecţie de meritocraţie ţinută unui libertarian

Cu tot sadismul lui Vali, care stabilise preselecţia pentru cea mai vipioasă zi a lunii iulie 2039, calendarul, parcă chitit să-i facă-n ciudă, indica acea zi într-o sâmbătă, iar nu în timpul săptămânii, aşa cum nădăjduise Lynx, pentru a proba mai bine loialitatea aspiranţilor.

Primul intrat fu o paparudă de om: codiţe rasta, căciulă (deşi te coceai) în toate culorile curcubeului, brăţări peste brăţări, de parcă ar fi fost şeful unui trib de canibali… şi, colac peste pupăză, o privire difuză, de drogălău fugit din clinică. Tocmai privirea îl enervă pe Psihedelic, impresarul simţând-o ca pe un afront: cu alte cuvinte, senzaţie de nepăsare din partea străinului atunci când vorbeai cu el. După amabilităţile de rigoare, Valentin îşi luă cea mai binevoitoare mimică de care era în stare:

— La ce ştii să cânţi?

— La chitară. Întrebarea părea imbecilă, dat fiind că tânărul venise cu ea în spate, dar impresarul se gândea că poate se pricepea şi la tobe.

— Bun. „Nici nu mă aşteptam la altceva”, continuă gândul lui Holloway. Te-ascultăm…

Omul scoase primele note.

— Nu. Stai. Nu cântece de-ale noastre… Ahem! tuşi el, corectându-se: nu cântece de-ale lor, fiindcă, în cazu-ăsta, judecata porneşte strâmb. Orice altceva. Chiar şi propriu.

Cel din faţa lor începu „Purple Haze”, de Jimi Hendrix. „Normal”, se gândi iarăşi textierul.

Ion şi Mishu stăteau cu gura căscată. Romi nu părea extraordinar de încântat, iar Mike deja pufăia. Văzând balotajul (balotaj de care era să aibă parte şi Mikey, în 2017, dacă nu ar fi garantat pentru el istoria lor statuisto-mochetistă), văzând, aşadar, nodul gordian,  Busuioc îl luă pe ciudat la întrebări pe partea de filosofie personală:

— Ia loc, ia loc… Ce părere ai despre egalitatea oamenilor în drepturi: este ea înnăscută sau dobândită?

— Înnăscută, fireşte.

— Atunci, de ce-ai mai venit aici? De ce nu te-ai dus să fii egal, de exemplu, cu boemii din Vama Veche sau dintr-un bar din centrul vechi?

— Păi… Pentru că sunteţi buni, nu?

— Exact: oamenii pe care îi vezi aici şi, laolaltă cu ei, cei doi care-au plecat, şi-au dovedit unii altora că sunt buni. Complementar, fiindcă egalitar nu s-ar fi putut decât pe mici segmente de activitate.

— Da…

— Păi, da. Altă chestie: dacă ar fi să te prezinţi grupal, ce ai spune?

— Sunt om.

— Aşa…

— Atât. Sunt cetăţean al Planetei.

— Hmh… Mult prea vag. Oameni sunt şi tâlharii, oameni sunt şi canibalii. Oameni, pe de altă parte, sunt şi călugării shaolin, fără a fi cetăţeni decât în acte. Sau pustnicii. Dă-mi voie să-ţi spun — scurtă lecţie de identitate: eşti om, eşti bărbat (deşi porţi poşetă), eşti alb (deşi te coafezi ca un negru), eşti european, eşti român… ai ceva înaintaşi străini?

— Din câte ştiu, nu.

— Aşa. Eşti român, eşti muntean… ai rude prin alte părţi ale ţării?

— Prin Moldova, câteva rude-ndepărtate. Da’ unde vrei s-ajungi?

— Imediat. Eşti muntean cu un pic de moldovean, eşti bucureştean, eşti locatar al cartierului… unde stai.

— În Dristor.

— …al cartierului Dristor. Apoi: tu, din câte putu să-şi dea seama urechea mea de nespecialist, cânţi bine.

— Da…

— Da. Martorilor, ce ziceţi?

— Daaa… Da, clar… Eh… Mh… exclamară cei patru, prea captivaţi de discuţie ca să îl întrerupă pe Psihedelic, cum aveau obiceiul când acesta începea cu teoriile lui.

— Deci, per ansamblu, nu te făcuşi de râs. Ei, bine: de unde crezi tu că vine talentul ăsta?

— Fiecare om…

— Stop. După câte văd, ocupi un loc bine determinat în spaţiu, ai o înfăţişare proprie — nu eşti  „fiecare om”. Nu eşti „oricare-ar fi x”. Eşti tu. Înţelegi?

— Da…

— Deci?

— Deci, ce?

— Deci, de unde crezi că vine talentul?

— Ce vrei să spui?

— Cine a voit să ai talent?

— Întâmplarea.

— Ooo… După cum te-arată figura, crezi în evoluţionism — aşa e?

— Da.

— Uite: citeşte cărticica asta — „Ortodoxia şi eroarea evoluţionistă”, de oamenii-ăştia doi — Firmilian Gherasim şi Ion Vlăducă — şi să-mi spui dup-aia ce crezi. Poţi s-o păstrezi, că mai avem. Priveşte-l pe Dumnezeul de-acolo doar ca pe una dintre concretizările ideii de Dumnezeu — asta ca să nu crezi că te îndoctrinează cineva.

— Mulţumesc.

— Cu multă plăcere. Revenind: de unde crezi că vine talentul?

— Aşa s-a întâmplat.

— Întâmplarea nu poate menţine ordinea în lume… Uite: te duci tu frumuşel şi citeşti câte ceva din filosofia religiilor sau dintr-o teologie — din care vrei tu —, ori chiar te-apuci şi practici câtva timp religia aleasă şi abia apoi mai vorbim. În toată vremea asta, ai undă verde să cânţi cu oricare maxim doi membri dintre cei de faţă, dar nu sub titulatura formaţiei. Abia după ce te dai pe brazdă ne mai vedem în formula asta. E bine-aşa?

— Păi… Gusturile nu se discută…

— Dar se educă. Următorul!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s