Unul dintre puţinele articole la persoana întâi

Mă tot gândesc cum voi arăta pe catafalc. Dacă nu voi muri râzând, o să am grijă să las cu limbă de moarte ca oamenii de la pompe funebre să aibă grijă să îmi modifice figura astfel încât să par în culmea veseliei. E aiurea să ştii lumea din jurul tău năvălită de jale — draci: aveţi răbdare până la reîncarnare; ce atâta olicăială? Mai moare omu’… se mai naşte… Nu rămâne Pământu’ gol. Mă gândesc că, dacă ar fi să rămână gol, ultimul om trebuie neapărat să fie Mishu The Prince, căci numai el este obişnuit cu însingurarea dusă până la mizantropie. Să scrie, din perspectiva lui, povestea martorilor, ca să rămână moştenire pentru extratereştri.

Mă feresc de dactili — mi se par forţaţi —, dar, odată şi-odată, tot trebuie să îi fac să strălucească.

Vreţi să vă dau lămuriri cu privire la poezia mea verslibristă? Trăiţi măcar un an într-un mediu autoritar sau echilibrat („sau” neexclusiv) şi mă veţi înţelege.

Da, încă o iubesc pe Veta, deşi este totalmente fictivă.

Şi pe Màrquez, pentru că mă inspiră la greu.

Mai vedem…

Staţi pe fază zilele-astea, ca să vedeţi cum s-a descurcat Vali (personajul) în casa viitorilor socri.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s