Două poezii de Octavian Goga pentru doi dezrădăcinaţi

Scrisoare

Contesei de Noailles, născută Principesa Brâncoveanu

Volumul „Din umbra zidurilor” (1913)

Ciclul „Coarde vechi”

Nota autorului: „Într-o scrisoare adresată revistei Les Annales, contesa de Noailles declară că nu e româncă şi nu cunoaşte câtuşi de puţin România, în care a fost numai o dată, în drum spre Constantinopol.”

Brâncoveanu Constantin,
Boier vechi şi domn creştin…

Cântec din bătrâni

Îţi recitesc răvaşu-n franţuzeşte
Cu slova lui muiată-n ironie
Şi, nu ştiu cum, un gând mă ispiteşte…
Mă iartă, doamnă, că ţi-l spun şi ţie…

Tu ne-ai uitat, tu din strigarea mută
Nu ştii nimic, nimica nu te doare;
Nici Dunărea nu-ţi plânge la fereastră,
Nici munţii mei nu pot să te-nfioare…

Nu ne-nţelegi nici visul, nici cuvântul,
Nici cântecul tu nu ni-l poţi cunoaşte…
Din ţara ta ţi-a mai rămas pământul,
Ai grâu în el, dar ţi-ai uitat de moaşte…

Abia o dat’, când te chema Bizanţul,
Ai poposit la noi o clipă, două:
Verigă mândră ce te-ai rupt din lanţul
Unor vieţi atât de scumpe nouă…

De-aceea azi de miri ca de-o poveste
Când cineva de rostul tău te-ntreabă,
O glumă-ţi par cuvintele aceste
Şi râzi de noi, odraslă basarabă…

Râzi în zadar! Trecutul ne-nfăşoară
Oricât de mult l-am surghiuni din minte…
Străbunii-n noi de veci nu vor să moară
Şi noi minţim, dar sângele nu minte!

Ei vin la noi… – Ş-acolo-n metropola,
Pe malul Senei, umbra lor străbate,
Suflarea lor pătrunde sub cupola
Palatelor cu creştete bronzate…

Câţi logofeţi şi vornici nu se schimbă
În noaptea ta cu visuri zbuciumate…
Cu noi în drum doar pururea se plimbă
Un ţintirim de suflete uitate…

Când vei simţi o jale vag-adese
Şi-n liniştea amurgului de toamnă
Te vor fura îndemnuri ne-nţelese,
Nu te mira: Sunt Brâncovenii, doamnă!

Neutralul

Volumul „Cântece fără ţară” (1916)

lui Alexandru Marghiloman

De câte ori drumeţ în noapte mă duce-a gândului arsură
Ori pe cărări necunoscute îmi port a zilelor sfială,
Tu pururi mi te-arăţi în cale la fiecare cotitură,
Vecin nenorocirii mele, ce fără dragoste şi ură
Îţi plimbi netulburat pe uliţi seninătatea neutrală.

Zadarnic undeva departe se zămisleşte-o viaţă nouă
Şi ceriul pare plin deasupra de păsări groaznice de pradă,
Zadarnici se prăvale-a lumii catapeteasmă frântă-n două,
Când împrejur de noi pierzarea întinde braţele-amândouă,
Tu plin de tihnă-i treci alături, căci ochii tăi nu pot să vadă.

Pe buza ta fără de tremur acelaşi zâmbet se răsfaţă
Ca un opaiţ trist de veghe de lâng-o criptă fără nume.
Din viforul ce strig-afară tu nu desprinzi nici o povaţă,
Sărmane orb cu ochii limpezi, pesemne firea îndrăzneaţă
Prin rostul tău a vrut în carne să-şi prindă jocul unei glume.

Îmi pare sufletul tăui, bietul, o goală, jalnică chilie,
O casă nouă fără oaspeţi, fără cuvânt şi fără vise,
Acolo nici un gând nu moare şi nici o patimă nu-nvie,
N-a fost în ea nici râs pe vremuri, nici nu s-a plâns vreo tragedie,
Căci n-a fost rază să pătrundă după ferestrele închise…

De-aceea n-are să te cheme a vieţii veşnică fanfară,
Când vede fruntea ta îngustă de-aceeaşi pace-nfăşurată,
Nu vin nici frigurile morţii, ca lilieci târzii de seară
Să-şi bată aripile negre şi-n jur de tine să tresară,
Căci nu călătoreşte moartea la cei ce n-au fost vii vreodată.

De-aceea nici o clipă barem acolo-n liniştea ta mută,
N-auzi profetul ce-n pustie îşi strigă vorba solitară
N-auzi şi n-are să te mustre vreodată mintea abătută,
Când călători făr-adăposturi îşi plâng tăria lor pierdută,
Căci, neutral al ţării mele, tu ai fost pururi fără ţară.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s