Mircea Baniciu, maaare lider de formaţie

Ce falusul meu găsiţi atât de  atrăgător la Mircea Scârbaniciu, boemilor? Postura lui de victimă? Nu victimele au făcut istoria, puţopalmiştilor.

Scoateţi-vă ochelarii de cal şi priviţi la Bogdan Munteniţă. Ce argument îmi mai aduceţi? Ioji Kappl? Citiţi, vă rog (vă rog, căci sunt un domn) cartea „Phoenix… însă eu?”, de Nicolae Covaci (o găsiţi şi în .pdf) şi veţi vedea acolo complexele bassistului, dimpreună cu milogeala lui de a fi luat în formaţie. Menţiune: cartea a apărut în 1994 (o mie nouă nouăzeci şi patru), deci Ioji încă era în formaţie. Aşa cum Nicu Covaci a găsit un vocalist cel puţin precum tânărul Mircea Baniciu, la fel este probabil că va găsi un bassist pe măsura lui Josef Kappl.

Gata cu justificările. Poezia:

Te-ntreb în şase terţine:

Pe Baniciu cât l-ar ţine

Opera rock să dospească

*

Scena să o stăpânească?

Poate doar o prizărită

Zi, prin fum întrezărită,

*

Care apoi se rupe-n şase,

Mâna de fier de lipseşte,

Precum trupa-n ’76.

*

Şi te pune de gândeşte:

Câine-o fi oare acela

Care trupa făureşte,

*
Care ani şi ani nacela

A ţinut-o laolaltă

Scoţând megaliţi din daltă?

Vedeţi şi asta: https://psihedelicul.wordpress.com/2010/05/12/pentru-ioji-kappl/ .

Anunțuri

10 gânduri despre „Mircea Baniciu, maaare lider de formaţie”

  1. 1. bradu e varza/vax/muci si alte adjective d-astea…
    2. acum formatia parca e intalnirea unor prieteni care canta melodiile formatiei phoenix… si asta n-are legatura cu baniciu sau cu covaci ci pur si simplu pentru ca asta da impresia.
    3. formatie nu inseamna ca se adua diversi oameni sub un nume, de fiecare data apare unu nou dispare altu vechi…
    4. Ca voce, Baniciu suna mai natural decat Bradu, si personal il preferam pe Colen.

    Asa cum ziceam problema nu este la Baniciu sau la Covaci ci la Phoenix… Cand ma duc la Bob Dylan ma astept sa il vad pe Dylan pe scena, cand ma duc la Queen ma astept sa il vad pe Mercury, cand ma duc la Phoenix il vad ba pe Bradu, ba pe Colen, ba pe Bordeanu, ba e Mani, ba nu e Mani, ba e Baniciu, ba nu e Baniciu, ba e Kappl, ba nu e Kappl… singura constanta e Covaci… daca ar fi concert Covaci ar fi ok, dar asa… eu nu stiu cine e pe scena…

  2. Muntenita? C’mooon, Muntenita nu e bun decat de backin’… N’ar fi in stare sa cante un concert intreg, in primul rand nu are dictie, in al doilea rand nu are putere, in al 3lea rand nu poate sa prinda pe nimeni din public. Sta foarte bine in spate. Si stii bine cat de obiectiv sunt knd vine vb de Phoenix. Cat despre Banix, ce’i al lui e pus de’o parte. Da, a fost la curve cand au plecat in Germania, dar cu toate astea, cand zici Baniciu lumea fuge la Phoenix (curcanu’ mare) si la Colibri (albinuta mica), cand zici de Covaci lumea fuge doar la Phoenix, , cand zici de Tandarel lumea fuge la Rosu_si_Negru. Deci hai sa nu’i injuram pe toti. Fiecare a contribuit cu una si cu alta la Phoenix.

  3. MIRCEA BANICIU ESTE DE NEINLOCUIT.FRUSTRARIL
    E SI RAUTATEA LUI NICU COVACI AU FACUT CA PHEONIX SA NU SA SE MAI REGASEASCA.BOGDAN
    BRAD SI COLEN NU SE POTRIVESC DE NICIO CULOARE.PERIOADA1970-1976 A RAMAS UNICA.ASTAZI PHEONIX A RAMAS PRIN GLORIA DEATUNCI.DOMNULE COVACI VRETI SAMURITI IN
    GLORIE? VRETI SA MURITI FRUMOS?.TRECETI RAPID LA O RECONCILIERE IMPACATI-VA ANII TREC TIMPUL ZBOARA NU STA PE LOC.

  4. Psihedelicul, ce pana mea ai frate cu Baniciu ?

    Cred ca te roade invidia dupa cum scrii.

    Cum au aratat si cei de mai sus, problema nu e ca e sau nu Baniciu. Crezi ca daca a aparut Muntenita, gata, Baniciu egal zero ? Ba pardon, Muntenita e bun, are multe de demonstrat, dar asta nu in legatura cu Baniciu. Pana una alta e doar un baiat cu o voce foarte buna, care aduce cu Baniciu din tinerete, si culmea, asta e marea lui calitate si de aia il si place lumea.

    Covaci poate sa alinieze 10 solisti, tot nu iese treaba la Phoenix. Nu imi servi placa cu Phoenix e un proiect. Da, stiu. Si Beatles si Pink Floyd au fost tot proiecte initial. Si oricum ai schimba membrii lor, fara aia (stii tu care) nu merge. Pur si simplu.

    A, faptul ca se poate canta in continuare sub numele Phoenix, in orice formula, asta da, ca romanii e prosti si inghite orice. Asta nu inseamna insa ca vreodata ever in vecii vecilor Phoenix va mai fi ce-a fost odata.

    Cam mai dam un concert – doua pe an nu-i mare lucru, as vrea sa-mi spui insa ultimul lucru notabil de mare anvergura pe care l-a facut Phoenix dpdv muzical.

    1. „Psihedelicul, ce pana mea ai frate cu Baniciu ?” – exact ce are el cu Covaci.

      „Cred ca te roade invidia dupa cum scrii.” – Doamne fereşte. Atât timp cât sunt în stare să scriu texte bune pentru diverşi cunoscuţi, nu sunt invidios pe nimeni din industria muzicii, fie el instrumentist, vocalist, textier, sunetist, luminist etc.

      „Cum au aratat si cei de mai sus, problema nu e ca e sau nu Baniciu. Crezi ca daca a aparut Muntenita, gata, Baniciu egal zero ? Ba pardon, Muntenita e bun, are multe de demonstrat, dar asta nu in legatura cu Baniciu. Pana una alta e doar un baiat cu o voce foarte buna, care aduce cu Baniciu din tinerete, si culmea, asta e marea lui calitate si de aia il si place lumea.” – vezi cearta de aici, iscată de mine: http://194.117.236.129/forum/viewtopic.php?t=1770&sid=51b2596be6cd5e8049d9cacd0b7f5594 . Pe atunci, nu se ştia nimic de Bogdan Munteniţă în Phoenix. Cu alte cuvinte, mă iritase Baniciu încă de pe atunci, cu văicărelile şi acuzele lui. Dacă nu mă înşel, Kappl şi Neumann încă erau în formaţie.

      „Covaci poate sa alinieze 10 solisti, tot nu iese treaba la Phoenix. Nu imi servi placa cu Phoenix e un proiect. Da, stiu. Si Beatles si Pink Floyd au fost tot proiecte initial. Si oricum ai schimba membrii lor, fara aia (stii tu care) nu merge. Pur si simplu.” – ai fost la concertele de pe 28 aprilie şi 27 mai de la Sala Palatului?

      „A, faptul ca se poate canta in continuare sub numele Phoenix, in orice formula, asta da, ca romanii e prosti si inghite orice. Asta nu inseamna insa ca vreodata ever in vecii vecilor Phoenix va mai fi ce-a fost odata.” – Covaci a spus de multe ori că pregăteşte noul val de Phoenicşi, pentru când el şi restul bătrânilor n-or mai putea. Tu însuţi spui că Munteniţă e bun. Este un pas făcut de Covaci.

      „Cam mai dam un concert – doua pe an nu-i mare lucru, as vrea sa-mi spui insa ultimul lucru notabil de mare anvergura pe care l-a facut Phoenix dpdv muzical.” – Sinteza dintre operele lor etnorock şi rapsodiile lui George Enescu, pusă în scenă prima oară pe 1 decembrie 2009, apoi pe 27 mai 2010.

  5. imi mentin afirmatiile referitoare la comportamentul
    urat si rautacios care la facut di nou la adresa lui
    mircea baniciu pe antena 2 marele asazis covaci.
    cocluzia este clara nu il sufera pe mircica al nostru
    m-a sitirit foarte tare cand a spus ca bogdan brad
    este un mare tenor si baniciu nu va fi niciodata la valoarea lui. Am fost la ultimele concerte ale phenixilor si am ramas dezamagit.Cred ca nicu covaci este obsedat la fiecare pas de umbra lui mircica al nostru care ne incinta la fiecare aparitie.
    Cu deosebita admiratie. Sa auzim de bine.

  6. Psihedel…

    raspunsul tau <>

    Tu chiar ai impresia ca stii ceva despre Covaci – Baniciu si relatia lor megacomplicata… faptul ca esti fan Covaci, nu te ridica nici la degetul mic al acestuia, astfel incat sa te poti lua (macar in gluma) de Baniciu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s