Azore-Madagascar

I

Matrozul privirea plimba-şi-o agale

Pe-a apei sclipire, pe-al apei luciş,

Lungit  lângă cârmă, suflând rotocoale

Din pipă-nspre vise cu ochii deschişi.

II

Iar soarele zeama de galbin-lămâie

Năramzei în nuanţă încet o-nchina,

Plecându-şi genunchii, plăpânzii, spre brâie

De valuri măiestre-n a sta şi-a-mbina

III

Şi marea cu cerul, şi norul cu stolul

Şi ochiul cu ceaţa din zare, şi golul

Din suflet c-uşoara nădejde că-ndată,

Cu dor, în odaia-ţi, pe pernă curată

IV

Tu chipu-n odihnă lăsa-vei, ca pruncul,

Şi visu-ţi de verde va geme, ca runcul

În care pasc mieii, pufoşi ca o pâine

Dospită: dorinţa-n belşugul de mâine.

V

“Dar ce văd“, strigă el, “în zare? ‘Ntuneric?

Ori orbul găinii, mişelul, mă-ncearcă?

O, milostivilor sfinţi din Pateric!

Tot părul pe şira spinării mi-e leoarcă…”

V’ (Variantă a strofei V – rămâne la latitudinea muzicienilor)

“Dar ce văd în zare? ‘Ntuneric?

Ori orbul găinii mă-ncearcă?

O, sfinţilor toţi din Pateric!

Tot părul pe spate mi-e leoarcă!”

VI

Gemând el din urmă aceste cuvinte,

Cu mâini tremurânde ocheanu-apucă.

Sudoarea-i pe spate din rece-n fierbinte

Se frânse: infernul cu rai se-mbucă.

VII

Apoi, prin pupila lunetei surore,

Cu ochiul în ochiul furtunei privi:

“Fă cale întoarsă la tine-n Azore!

Nu-i chip muritorii a se-mpotrivi!”

VIII

Aşa-i părea groaznic furtuna că strigă

Prin miile gâturi de fum şi de praf,

Prin sute de fulgere, ‘n el să le-nfigă,

Şi vasul să-i ieie prin pradă şi jaf.

IX

Dar nu apucară matrozul şi vasul

Vreodată să vadă malgaşul meleag:

La Porto Alegre, în sud, le-a fost masul:

Pe-al São Tomé-ului mal cu huceag.

X

Acolo, furtuna, cu mâna-i cea dură,

Pe-umilul matroz, pe-ai săi camarazi

(Ce-obştescul sfârşit lâng-acesta-şi dădură)

Zvârlise când zorii ţipară-n amiazi.

XI

“Verde greu, pădure-ntinsă,

Nu-l auzi pe osândit

Ce din blând negoţ, în clisă

Duşmănoasă fu zvârlit?”

XII

Nici nu simţi amărăciune

Când, la poalele-ţi, şoptit,

Mă zbat între roş tăciune

Şi stei în veci ne’nflorit?”

XIII

Dar crângul răspunsul să-i deie nu vrut-a,

Ci doar cu sfială copacii-şi pleca,

Văzând că-ntr-un suflet spre ei reaua, sluta

Bosconiţ-a insulei în grab-alerga.

XIV

Şi-ajunse ea, baba, cu brâiele pline

De prafuri, sticluţe şi linguri de lemn

Aproape de Carlos, matrozul ce bine

Vedea cum că viaţa-i aproape de semn.

XV

Dar nu – gheboasa hârcă numai în depărtare

Hidoasă, puturoasă şi rea i se-arăta;

La doi paşi când ajunse, cu tremur şi mirare

Matrozul gingăşia-i o prinse a vedea.

XVI

Că-n fată preafrumoasă ştiuse cotoroanţa

Dibaci, din mers, în pripă a mi se preschimba,

Şi, -ajunsă lângă Carlos, nemaităcându-i clanţa,

Cu miere, puf şi triluri ea prinse-a cuvânta:

XVII

– Un ham de tămâie

Să mi te râzgâie

Cu iz de codană

Ce n-are prihană.

XVIII

Şi să te trezească,

Să te-nţelepţească,

Între-amnar şi iască

Rău să nu te pască.

XIX

Hamul să te ţie

‘Ntr-a mea-mpărăţie,

Să mi te doboare

Cu de-amor dogoare.

XX

Iar fiinţa lui Carlos orbită fu toată

De cea vrăjitoare cu făgăduieli

Şi-uitându-şi familia de-acasă, îndată

De nuntă-ncepu, deci, să facă găteli.

XXI

Dar nu apucă el ca straie de mire

De-a-ntregul să-mbrace, c-abia văzu

Cuţitul ce şişca, cu-aprigă sticlire,

Vârându-i în spate, să cadă-l făcu.

XXII

Şi-aşa cotoroanţa se puse stăpână

Pe sacii de aur din vasul cel spart,

Apoi, calendarului rupse o lună

Din file, să-i numere banii pe şart.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s