Pasaje pentru Noul Mike Nazarov (cu mai mult kerosen)

Mihail-Cristian Nazarov stătuse vreo cinci anişori în Forţele Aeriene Române (ca să nu-i mai punem la socoteală pe cei cinci ai facultăţii), deci omul era pregătit pentru orice s-ar fi întâmplat. Era pregătit să ia taurul de coarne sau, cum rânjea Vali The Psychedelic, să ia capul peştelui (bine… textierul formula puţin diferit, dar nu este cazul să intrăm în detalii).

Mike începuse, aşadar, să prindă oareşice rădăcini în viaţa de militar, drept pentru care, în primele şase luni de rockerie, le ducea dorul trezirilor la comandă, instrucţiilor prin zăpadă mocirloasă şi zborurilor la viteze şi altitudini de-ţi pică plombele. Şi încerca să compenseze acest dor prin poveşti pe care le spunea celorlalţi martori, statuisto-mochetişti sau nu:

– Păi, bă, voi ştiţi cum era acolo? Când te puneai în avion şi te smucea de la sol, unii ca voi, care nu sunt învăţaţi cu aşa ceva, mai-mai că s-ar fi scăpat în izmene. Sau când te scotea iarna, la minus douăj’ de  grade, să facă instrucţie cu tine, alergai de te găseau bătăile. Şi nimeni nu crâcnea, bă! Pe mine mă avea comandantul unităţii cel mai bine la inimă – aşa-mi zicea: „Mihaile, dacă mâine vine apocalipsa, tu si-gur o să faci parte din guvernul ăla care se va salva într-un buncăr. Mă mir cum de nu te-ai dus în Legiunea Străină sau chiar în SAS.” Aia e, bă…

De altfel, Mike îşi dovedea soldăţoitatea şi în viaţa de zi cu zi. Îl suna Vali, de exemplu:

– Ce faci, bă, Piloate? Hai la o bere.

– Păi, tu ştii ce fac eu acu’? răspundea Nazarov, cu un abia disimulat dispreţ.

– Ce faci?

– Zbor pe simulator, aia fac. Reuşii să distrug 120 de ţinte-ntr-un minut.

– Bravo ţie… Da’ ieşi pe-afară sau nu?

– Hai, că vin.

Şi venea. Dar nu venea singur. Venea cu poveştile şi învăţăturile lui din armată, încât Lynx, când erau ei toţi strânşi undeva, nu se putea abţine – mai ales când discuţiile lâncezeau:

– Ia zi, bă, Mikey: ce făceai tu pe vremea asta în armată?

Şi Mike începea: se paraşuta de la unşpe mii de metri. Mânca o conservă de peşte amestecată cu zăpadă. Ieşea în ploaie la bustu’ gol şi făcea flotări într-o singură mână. Făcea looping şi tonou la douăzeci de metri de sol. Mai-mai că nu zicea că el centra şi că tot el dădea cu capul, în acelaşi timp. Dar martorii îl ascultau, fiindcă întâmplările lui aveau un umor involuntar cu totul nou.

Stresul cel mai mare cu Mike Radu Madagan l-a avut: erau ei odată la munte (înainte ca Texteş facă acel Baywatch în canal), iar Nazarov nu avea stare: sărea din pat la şapte dimineaţa şi, dacă nu îl trezea pe irlandez direct, se foia prin cameră până când celălalt viitor bassist făcea ochi şi îi zicea vreo două de dulce viitorului aviator. Se duceau, făceau baie-n pârâu, după care se puneau la tenis, mâncau ceva, apoi o tăiau pe munte. Iar, până la patru, când se sculau Vali, Ion şi Mishu, cei doi aveau timp să proiecteze un avion al cărui pilot în acelaşi timp să zboare, să dea la mitralieră şi să facă omletă din ouă de cobra. Şi, eventual, să aterizeze cu avionul pe vârf de brad, dar asta numai dacă cei trei martori fundamentali mai dormeau puţin.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s