Ceva provizoriu cu Veta

Veta stătea la intrarea căminului de fete, urmărind, pe deasupra ciolanului de pui din care rodea cu poftă, strada, maşinile care treceau pe ea şi câmpul care se întindea dincolo de ele, tăcut mai ceva decât stâlpul de înaltă tensiune din mijlocul lui, care stâlp i se păru fetei, după formă, că seamănă cu un început de element din „Coloana Infinitului”. Dar nu apucă bine studenta cea sâsâită să îşi dea prea bine seama de filosofia stâlpului, că pe drum trecu un autobuz alb şi drept precum ceva ce nu admite comparaţie. Veta ar fi continuat să privească în gol, dacă nu ar fi remarcat în autobuz un gras pletos şi bărbos făcându-i semne disperat de zâmbitoare.

– Pssssihedelicu’? se miră studenta cea sâsâită, ridicând din sprâncenele precum două ştuci în picaj. Ştuci, adică pluralul de la Stuka.

Veta era studentă la Medicină de vreo doi ani şi avea să studieze mult timp de atunci încolo, dat fiind faptul că plănuia să se specializeze în acea extrem de stresantă ramură care se cheamă neurochirurgie. De altfel, nu avea să trăiască decât şaizeci şi patru de ani, iar, „dacă n-ar fi fost Vali, m-as fi dussss pe copcă pe la ţinzeţi”, după cum mărturisea (martorisea, adică) soţia impresarului.

Autobuzul opri la o sută de metri mai încolo, pe drumul de ţară care ducea spre şi aducea dinspre căminul medicinist de fete, iar din el, din autobuz, sări un singur om, flencănindu-şi poalele cămăşii precum o sutană de preot.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s