Noua continuare a Trilogiei (1) – martorii, Timpul şi gara

Aceasta este noua numerotare a continuărilor Trilogiei. Continuarea numărul 1 am completat-o cu pasajul pe care îl veţi vedea mai jos.

Continuare a Trilogiei (1) – martorii, Timpul şi gara

Peste cei trei martori, timpul nu a trecut ca un tăvălug, întrucât nu i-a aplatizat şi nu i-a făcut una cu pământul, adică una cu lumea comună. Martorii şi-au păstrat farmecul până în ultimele clipe (şi, chiar dacă unii ar obiecta că Psihedelicul, prin senilizarea lui, a devenit lamentabil, el, Vali, îşi plănuise (nu e bine spus „moartea”) „murirea” până în ultimul detaliu (de mult, înainte chiar de a o cunoaşte pe Veta), astfel că, dacă ar fi putut privi în urmă în timp ce murea, ar fi fost încântat cum corpul îi căpăta înfăţişarea mortuară în somn, cum îi pica mâna pe marginea patului şi cum gura i se deschidea şi incepea să-i atârne-ntr-o parte. De asemenea, Printzul, chiar dacă începuse să înnebunească – fiind convins că va apuca a doua venire a lui Hristos pe pământ –, a avut parte de o admirabilă revelaţie cu câteva zile înainte să sucombe: o mare betonieră în care se învârteau, amestecându-se, vieţile tuturor celor trei martori – şi în care, bineînţeles, viaţa lui rezista mai mult. Să nu uităm: Noxul trăise 70 de ani, Printzul, 94, iar Psihedelicul, 66. Că Printzul avusese o revelaţie cu o betonieră nu e mare lucru. Izbitor este faptul că, la 3 zile după moarte, cenuşa lui se găsea la MRR din Bucureşti, strada Martorilor, numărul 3, o urnă chiar în formă de betonieră, sub care stătea scris ceva, indescifrabil, de mâna mult mai tinerei sale soţii italience. MRR, adică Muzeul Rockului Românesc, nu mârâitul pe care îl scotea Mishu în ultimii ani atunci când vedea la televizor pe vreun neavenit care parodia un rocker.). Vremea, deci, i-a călcat pe martori nu ca un tăvălug, ci precum calcă nişte picioare de oameni desculţe şi curate strugurii în boturile cele mari, scoţând vinul din ei şi „sucul”, savoarea, din Nox, Prince ‘n’ Psychedelic. Apoi, aceeaşi vreme i-a maturizat, făcându-i vin din must, şi i-a înnobilat, învechind vinul. E adevărat că damigenele acelea din sticlă erau scuturile pe care ei şi le-au pus în raport cu lumea, dar moartea a dat cu piciorul în ele, spărgându-le, ca un agent federal în butoaiele cu alcool ale contrabandiştilor. Au murit, totuşi, fără ca vinul să se oţetească.

Ieşirea aproape a tururor din starea generală de martorie a fost pricinuită de Vali The Psychedelic, o dată cu sosirea lor în Bucureşti, în Gara Basarab. Ion se zgârcise la bani şi îi convinsese să meargă cu personalul: „Lasă, bă, că e mai şmecher aşa: ai timp să vezi un peisaj, s-asculţi o muzică, să dai un şeptar… Martorie.”. Câteva zeci de ani mai târziu, clăparul avea să îşi amintească de ce se întâmplase acolo şi să îi istorisească soţiei, Castela, toată tarantela:

„Eee… Ne-a adunat Psihedelicu’ pe toţi, de cum am pus picioru-n Bucureşti, pe peronul Gării Basarab: mine, pe Mishu, pe Radu şi pe Mikey. Romi a venit în Bucureşti mai pe urmă. „Ca să vă spun două-trei vorbe”, cică. Vrăjeli. Ne-a ţinut o juma’ de or-acolo, de nu mai puteam de bagaje şi de foame. ‘ceai că sunt „Învăţăturile lui Nea Goe de pe peron din Basarab către fiii săi, Pardosie”. Pardosie I, Pardosie al II-lea şi-aşa mai departe. „Pardosie”, adică de la „pardoseală”, nu de la „pardos”. A-a… Noi şi panterele… Noi şi vitejia… Mai văzuşi… Ne-a pus aşa, în faţa lui, iar el, cu mâinile la spate, ne cuvânta – ‘ ceai că cine ştie ce instrucţie făcea cu noi. De fapt, n-a prea stat mult cu mâinile la spate, că tare-i plăcea  să gesticuleze. Şi-aşa ne-a vorbit:

– Bă… fiţ-atenţ-aci, să vă spun două-trei vorbe. Bucureştii ăştia sunt cel mai infect oraş al ţării – ştiţi asta. Şi să nu vă prind că ziceţi „Bucureştiul”, „Piteştiul”, „Ploieştiul” şi-aşa mai departe.

– Păi, de ce?

– Păi, nu vezi, bă, Mishule? Sunt nume la plural. Dacă erau la singular, le-ar fi zis „Bucurescu”, „Pitescu”, „Ploiescu”.

– Aha. Da’ cu Iaşi cum e?

– Tot aşa. „Iaşii”. Că, altfel, s-ar fi numit „Iaş” sau „Ias”. Înţelegeţi ce vă spun?

– Da, mă. Zi mai departe. Da’ mai repede, că mi-e foame. I-auzi. Şi, aici, Mike a-nceput să facă un solo de bass din maţele ghiorţăinde, întocmai precum avea să facă – peste ani – soţie-sa, Marghioala.

– Da. Sunt un oraş infect. Ştiţi deja. E truism. Ideea e să nu te pierzi – să-ţi păstrezi demnitatea. Să nu te laşi afectat de toate mizeriile din jur. Pentru voi, ca muzicieni, asta o să fie vital. Aşa au apărut marii artişti.

– Da, mă, şi unde vrei s-ajungi? Ăsta era Radu, care obosise cu ghiozdanu-n spate, şi-l dăduse jos din spate şi şi-l muta de pe-o mână pe cealaltă.

– Vreau să vă spun de demnitatea asta: începe o dată cu felu-n care vorbeşti. Insist aici, fiindcă e nivelul cel mai puţin sesizabil. Cu alte cuvinte, e vorba să ne păstrăm identitatea. Identitatea noastră de olteni. Să nu ne pierdem perfectul simplu, să nu ne părăsim regionalismele, să nu ne lăsăm influenţaţi. Totu-ncepe de la intonaţie. Ia-ntreabă-mă, Ioane, dac-am fost ieri să-mi plombez măseaua.

– Hai, bă, Psihedelice, că murim aci de foame!

– Ho, bă, clăparule, că mâncăm noi. Aşa. Ia-ntreabă-mă ce-ţi zisei.

– Păi, n-ai fost – am zis noi că ne ducem să te faci tu la dinţi, da’, dup-aia, ne-am întâlnit cu Nelu şi ne-am apucat de taină…

– Mă, lasă asta. Întreabă-mă ce-ţi zisei.

– De ce?

– Aşa. O să vezi.

– Bine. Ai fost ieri să-ţi plombezi măseaua? Bă, da’ să te duci să ţi-o scoată pe-ailaltă, c-ai auzit ce i s-a-ntâmplat omului ăluia, de era să i-o ia puroiu-n sus, pe sinus…

– Doamne fereşte şi apără… Mike a-nceput să-şi facă cruce şi să-şi scuipe-n sân. Era-ntr-unu’ dintre momentele-ălea-n care merita să-i zici „Preafericitu’ ” – avea, aşa, nişte apucături preoţeşti.

– Bă, lasă-l dracu’ de puroi! Mai întreabă-mă o dată.

– Bă, da’ eşti retardat? Tre’ să-ţi repete omu’ ca aia de la gară, care anunţă trenurile?

Mishu:

– Lasă-l, bă, Radule, să-l întrebe, că, altfel, ne ţine-aci toată ziua al nebun…

– Mă-ntrebi sau nu?

– Te-ntreb… Ai fost ieri să-ţi plombezi măseaua?

– E, vedeţi? Aici vroiam s-ajung: intonaţia.

Nazarov:

– Iaaaa uite la el… Face pe profesoru’ de dicţie cu noi…

– Hai, lasă, lasă, nu-ţi mai desface braţele-ălea de parc-ai fi antenă de radar… Aşa. Eh – vedeţi? Asta e intonaţia care trebuie. A noastră. A oltenilor. Cu accent pe verb. Pe „fost”. Ştiţi cum întreabă bucureşteanu’?

– E.

Şi Holloway a repetat întrebarea, punând accent pe ultimul cuvânt şi prelungindu-i silaba finală.

– Observarăţi? Accent pe ultimul cuvânt şi silabă finală prelungită. Chestie mai evidentă dacă ultimul cuvânt se termină-n vocală.

– Da, mă, şi care e ideea?

– Ideea e, Printzule, că parcursul ăsta intonaţional arată cam aşa – şi Psihedelicu’ a desenat prin aer o linie orizontală care se curba ascendent spre final, ca tălpigul unei sănii. Ia închipuiţi-vă voi că asta e traiectoria feţei celui care întreabă. Eh – nu e ridicarea simultană a nasului şi a bărbiei, din final, semn al dispreţului faţă de interlocutor?

– Da, mă, Psihedelicule, da’ e mai muzical aşa.

– Da, mă, da’ stilul nostru de a întreba e mai aproape de afirmaţie – ceea ce înseamnă că noi întrebăm ceva, da’ ştim, de fapt, dinainte răspunsu’ – e un pic de cinism, doar puţin, care nu e de lepădat. Da’ n-are dispreţ în el.

La care eu, sleit de puteri:

– Bine, Vali, da’, acu’, hai să lepădăm şi noi foamea din noi şi să preţuim o pizza.

– Mai va… În plus…

– Hai, bă, lasă-ne cu „în plus”… Radu nici el nu mai putea.

– „În minus”, poate… Hai, bă, textiere… Te roagă clăparu’.

– În plus şi în ultimul rând…

– Aşa… Slavă Domnului…

– … evitaţi „dă”, „pă”, „dân”, „pân” şi formele contrase cu primele două: „d-astea” „p-aici” şi-aşa mai departe.

Mishu a-nceput să-şi dea ochii peste cap:

– Da’, cum, bă, paranoicu’ Pământului?

– Cum ai învăţat la tine-acasă: să se-audă semivocala „e”: „de-astea”, „pe-aici” etc. Ba mai mult…

– Ba mai gata, Psihedelice, că ni se şi strică mâncarea prin bagaje…

– Ba mai mult, Ioane: pentru deplină autenticitate, nu vă sfiiţi să folosiţi „ăştea” în loc de „astea”. Şi, când cereţi ceva de la magazin, nu ziceţi „daţi-mi şi mie, vă rog”, ci „daţi-mi, vă rog”. Fără „şi mie” – că nu sunteţi nişte ăia, pe-acolo, nici cât să te scobeşti cu ei în dinţi. Şi mai bine „daţi-mi” decât „să-mi daţi” – „să-mi daţi… aşa… mâine pe timpu-ăsta… e posibil să-mi daţi”. Nu aşa. „Daţi-mi. Aici şi acum”.  Înţeleserăţi?

– E două fără două’ş’cinci, Vali… i-a arătat atunci Radu, ca şi cum i-ar fi spus „fii rezonabil”.”

Aşa a fost atunci… După doar un an de vieţuit în Bucureşti, Mihai Bercea-Hendricea a început să înţeleagă punkul…

Anunțuri

7 gânduri despre „Noua continuare a Trilogiei (1) – martorii, Timpul şi gara”

  1. punkul nu il intelegi doar daca iti rupi mana de aproximativ 3 ori, iti iei cateva placi de skate in cap.. si incepi sa injuri oamenii care au creasta mai mare si pantalonii mai lasati decat tine..chiar daca asta nu are nimic de a face cu punkul..:D

  2. Vrei să spui „punkul nu îl înţelegi decât dacă”… sau „punkul îl înţelegi doar dacă”. Altfel, aşa cum scriseşi tu, se înţelege că, în ciuda faptului că îţi rupi mâna, îţi iei plăci în cap şi înjuri oamenii care aşa şi pe dincolo, în ciuda acestui fapt, deci, nu faci suficiente lucruri pentru a înţelege punkul.

  3. cum am spus eu.. cu o mica rectificare.. desi iti trebuie aproximativ jumate de creier de furnica sa intelegi punkul.. tot nu-l intelegi.. e o chestie de genul.. :-?.. de ce as purta papucii aia cand pot purta bocanci si imi e mai bine( „papucii aia” sunt cei cu toc de poti omori pe cineva)… got my point…. sau trebuie sa si desenez?:)

  4. Vali, eu zic sa scrii un manual de comportament in Bucuresti pentru olteni. Pe bune! Sau mai bine sa tii niste cursuri pe tema asta. O sa faci si bani, o sa dea lumea navala la ele. Prazland über alles! 😛

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s