Noaptea defloratorilor de publicitate

Cum ar fi fost să se cheme aşa festivalul?

E un mic joc de sensuri. Cei prezenţi acolo cu reclame – echipele de publicitate, adică (nu mă refer doar la copywriteri şi art directori) – „deflorează” direcţii artistice în acest domeniu (descoperă noi direcţii de exprimare), aşa cum exploratorii „deflorează” pădurile virgine.

Totuşi, adepţii comunicării bidirecţionale în relaţii publice (simetrică sau asimetrică) n-ar fi de acord cu mine, explicând că numele propus de mine nu implică publicul, aşa cum cel cu „devoratorii” îi induce ideea că el, publicul, participă (intens, chiar) la fenomenul publicităţii, că este mai mult decât un privitor şi ascultător de reclame: că publicitatea nu doar îi trezeşte reacţia primară a devorării, ci îi şi permite să o manifeste liber.

Tot legat de primar: cei care i-au dat actualul nume festivalului ar argumenta că el vizează o nevoie primară a omului – anume, aceea de hrană. Acelaşi argument l-aş folosi şi eu: numele propus de mine de asemenea are ca ţintă o nevoie primară a omului – nevoia de sex – şi, în plus, orgoliul de a dezvirgina.

Dacă voi ajunge organizator al festivalului, sau dacă măcar voi avea ocazia să iau legătura cu unul dintre organizatori, voi propune acest nume.

Anunțuri

5 gânduri despre „Noaptea defloratorilor de publicitate”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s