Continuare a Trilogiei (4) – La priveghi la Ion

Printzu’, după cum am spus, îl privea pe Ion cel din catafalc cu ochi înceţoşaţidelacrimi.com, în sensul că durerea lui era la fel de mare ca acoperirea domeniului .com: era o durere mondială. „Mondială” sincer vorbind, iar nu cu aluzie la porecla de Bercea Mondialu’ pe care Mircea The Witness i-o dăduse Plodului în vremurile statuisto-mochetiste. Mihai avu pentru un moment pe figură o expresie a unor sentimente amestecate: un început de râs sălbatic, amestecat cu o încruntare ce reprima râsul, dar şi cu o oarecare melancolie. Stelu’ se gândea cum ar fi fost dacă, printre oamenii de la priveghi, s-ar fi găsit şi Psihedelicul. „Ar fi fost destul de probabil, bă Ioane”, gândea Pârtzu’ Întunericului în clipa ceea, „ca priveghiul tău să se fi transformat în… mâncare de spanac” (adică într-o bătaie de joc). „Da, bă, Noxule… Psihedelicu’ mai mult ca sigur nu s-ar fi abţinut şi ar fi început un stand-up comedy show, chiar aici, la căpătâiu’ tău. Poate chiar te-ar fi făcut personaj de film – aşa, mort, cum eşti… Poate, Ioane… dacă nu l-ar fi atins senilizarea… Greu e, bă, clăparule, cu bătrâneţile ăştea…” Şi Mishu lăsă să-i iasă un oftat uşor ca firul ce mângâie fusul de „la revedere”, atunci când se desprinde de pe el.

– Îl vedeţi pe-ăsta? Ăsta o să ne-ngroape pe toţi… rânji cineva, arătând spre Mishu. Şi aici, Printzu’ se întoarse cu ştaif spre vorbitor – aşa, ca Al Pacino (cu un aer monumental în neajutorarea lui)… deşi fără să vrea:

– Eh, acu’, şi tu, Bogdane… A murit Vali, a murit Ion… Eu cât s-o mai duc?

– Bă… nu ştiu, da’ de-atunci, de pe scenă, când te-ai dat tu mort, m-ai lăsat aşa, cu impresia că ai păcălit moartea şi că n-o să treacă pe la tine prea curând.

– O fi, mă, Ozzy… O fi…

The Prince mai stătu ce mai stătu, apoi se furişă pe uşa care scârţâi precum coardele chitarei Reghin atunci când Psihedelicul se apucase să înveţe primele acorduri (nu reuşise mare lucru, fiindcă avea un manual .pdf, dar, la 5 minute după ce învăţa un acord, se pomenea citind altceva). Mihai îşi puse basca pe cap şi plecă, uşor-uşor, la cimitirul unde aveau să-l îngroape pe clăpar. Afară, era un soare atât de… Johnson’s Baby, încât Plodu’ simţi nevoia să fedoneze ceva dintr-un cântec al Black Code-ului timpuriu: „I’ve seen people dying too young”… Johnson, adică numele firmei de cosmetice, nu al vocalistului AC/DC – şi aici Mishu îşi aduse aminte de formaţia australiană, cât de tare îi influenţase pe ei, martori şi nu numai, să încropească formaţia Deltamistic. Printzu’ zâmbi înduioşat atunci când îşi aminti ce îi povestise Psihedelicul: odată, la ronduri, primprejurul teatrului, Romy venise cu o chitară, îşi mutase ceasul pe mâna dreaptă şi începuse să gâdile a „Thunderstruck” gâtul instrumentului, uitându-se când la degete, când la ceas: „Uite, bă, aşa face Angus Young când se dă el şmecher”. Plodu’ se gândi cu tristeţe la Castela – ce avea să se facă ea acum, că Ion îşi luase lumea-n cap? Lumea cealaltă, adică. Femeia Noxului, oricâte bârfe ar fi ieşit pe seama ei, nu mai era de mult ţărancă: îi priise viaţa de oraş, chiar dacă se născuse din părinţi ogoreni prin definiţie, prin excelenţă şi prin excrescenţă (păreau răsăriţi din ogor ca tebanii din colţii monstrului). Pe urmă, lui The Prince îi veni în minte o altă imagine: Romy, Psihedelicul, Mike Nazarov şi Edy Talent (un pokemon pe care Mircea îl poreclise astfel după numele de scenă al unui manelist), tot acolo, la ronduri, încercând să pună pe muzică nişte versuri proaspăt scrise de Vali. Textierul, mai în gumă, mai în perios, se temea că o să moară tânăr, că n-o să apuce să vadă „scrisul istoriei”, cum zicea el, referindu-se la scrisul care apare la sfârşitul unui film. Ceilalţi începuseră să râdă, iar Romy îi dăduse un răspuns aşa, neaşteptat ca un refugiu montan:

– Bă… trăieşte repede, mori tânăr şi lasă în urmă un cadavru frumos.

Pe Mishu îl încercă un râs-plâns aşa, ca de sfârşit de trinitate martorească. Dar nu se opri decât ca să miroasă teiul:

– Bine e, bă, Noxule, să mori în mai…

Anunțuri

9 gânduri despre „Continuare a Trilogiei (4) – La priveghi la Ion”

  1. dude, ai talent asa e.. da incearca sa`l valorifici.. si un sfat.. cand vrei sa faci glume.. lasa`le sa vina de la sine nu te chinui si nu iti stoarce creierii ca sa le faci.. pt ca sincer.. pana acum ce glume am auzit de la tine au fost naspa si pareau fortzate.. pareai ca te fortzezi sa le faci.. si n`o sa iasa nici o data bine.. oricum talent ai la scris..bafta

  2. congrats….da mai ai idei?…si daca da, de unde?…nu-mi dai si mie o parte din ele ca tot am trecut la scoala la lirica si sunt putin in pana…:))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s