De intercalat aici.
Aflând de sarcina Manuelei, Veta fusese năpădită de instinctul matern, dar obiecţia lui Vali cu lipsa de timp a amândurora şi de maturitate a lui o făcuse să se resemneze cu o soluţie de compromis:
— Bine, textierule, dară… măcar un animal, o pasăre, ceva… Chiar şi o tarantulă, numa’ să ştiu că-i un suflet în casa asta sau în curte când suntem noi plecaţi. Hai, Vali… Te rooog…
Şi prelungea “o”-ul, dar cu altă nuanţă decât umorul cu care observa lucrurile din jur şi care, de multe ori, preceda un râs ca un pocnet mirat din palme, dar şi ca o înfiorare de barbă de-a lungul gâtului ei carstic.
— Te rooog…
Şi rugămintea era ca o turlă înaltă şi subţire de biserică maramureşeană, ca o turlă născută din împreunarea mâinilor: “te rog cu cerul şi pământul, cu toate cascadele şi gheizerele împreunate”, părea a spune glasul uşor nazal al neurochirurgei. Nu era nazalizarea aceea rece a celor înăcriţi de lucrul cu oamenii, ci electricitatea ascunsă a întregii ei fiinţe, care îi vibra în oase şi în cartilagii cum vibrează curentul în tolele din transformator.
Mira-Elisabeta, în general, se alinta, lungind cuvintele, parte cu autoironie caldă la adresa propriului accent, parte cu o felină satisfacţie de a-şi vedea bărbatul urmărind-o de-a lungul întregii intonaţii, ca un căţel pe care îl amăgeşti aerian cu o bucată de carne. Aşa şi Mira:
— Ce faci tu, Lynx? Când te-ntorci în Cluuuj?
Sau:
— Ioooi, măi, emberule… Strofele astea pentru mine îs?
Sau:
— Ţi-o făcut socrella salaaată… salată die viniete, tu, mâncălău!
Dar, cu toate farmecele doctoriţei, Holloway nu rezona la ideea paternităţii:
— N-avem timp, Veto. Fizic n-avem timp. (“Fizic” era adverbul lui favorit când vrea să îşi facă ideea palpabilă.) Într-o lună, dacă ne vedem două săptămâni, înfirate şi drămuite.
— Ooof… Dar avem părinţi, unchi, mătuuuşi…
— Da? Şi, dup-aia, când s-o face mare copilul, o să ne-ntrebe cine suntem, că el nu ne-a prea văzut pe-acasă.
— …
Şi cearşafurile atârnând din tavan păreau nişte marsupii pentru ploi.
misto, mai ales ultima propozitie parca aduce a vers de poezie