Sunt versuri scrise în ultimele zile de stat în Craiova şi primele zile de cămin, în Bucureşti. Mulţumesc lui George Topârceanu (“Bivolul şi coţofana”) pentru prozodia primei şi celei de-a patra strofe.

Într-o casă mică, strâmbă, aşezată-n sohodol,

Sta un palicar sub pături, între viaţă şi formol.

În Vietnam fusese dânsul, şi-mpuşcase-n sus şi-n jos,

Dar malaria-l prinsese din pământul mlăştinos.

- Se vede, se umple, se-mbină aiurea

Un cer cu pendule aprinse fulgurea,

Cu naţii de pere. El vede securea

Suind pe apostol, zâmbind de-a-n-telurea.

Iubesc femeia lăptăreasă

Şi plombele cu amalgam

Şi starea mândră de melasă

Şi spovedanii cu tam-tam.

Între două tremuriciuri, omul gura deschidea,

Dară nu mut, ca un peşte, ci filosofii dădea.

Doftorul şi felceriţa, carele îl îngrijeau

L-auzeau cum bolânzeşte şi-ntre ei se sfătuiau.

- Phiiii… dacă ăsta, după-masă,

Scăpat va fi de-al bolii hram,

O să se vadă cum iau plasă

O cucuvaie şi-un dinam.

- Dinam? Ce legătură are?

- Dinamul pusu-i-a gând rău:

Să n-aibă far la pedalare,

Să cadă ca într-un ceas rău.

N-am idee dacă va continua.